Sindromul Trepadusului Mioritic - argument

Într-o noapte de 21 decembrie 2004, 13 tineri s-au întâlnit la cetatea dacică Costeşti din Munţii Orăştiei, pentru a sărbători Solstiţiul de Iarnă.

Strânşi în jurul rugului solstiţial, un imens foc de tabără, suntem asaltaţi de 40 de poliţişti, mascaţi, procurori şi securişti, care tăbărăsc, în miez de noapte, peste noi. După brutalităţile de rigoare, urmează încătuşarea, reţinerea abuzivă timp de nu mai puţin de 18 ore, şi, după o altă serie de abuzuri comise la Parchetul Hunedoara, suntem eliberaţi fără a ni se explica motivele barbarei represiuni.

Poliţiştii şi procurorii strâng dovezi; în curând acestea nu vor mai fi utilizate doar pentru a ne proba vinovăţia, ci, în principal, pentru a justifica represiunea gratuită şi delapidarea banilor publici.

Acuzaţiile pe care ni le aduc sunt pur şi simplu fantasmagorice: nazism, satanism, păgânism, anarhism, fascism, naţionalism, şovinism, xenofobie...

Toate încercările de a demonstra că grupul nostru se ocupă doar cu latura religioasă (religia dacilor) şi culturală (cultura dacică, tracică şi vikingă) s-au lovit de reaua-credinţă proverbială a celor care au instrumentat acest dosar.

Într-un final, Parchetul obţine o condamnare simbolică de către Tribunalul Hunedoara. În măsura în care noi am cerut achitarea, acest ultim act al „justiţiei” mioritice ne-a spulberat orice iluzie că ne-am putea obţine dreptatea pe căile obişnuite.

Astfel încât ne vedem nevoiţi să facem publice detaliile acestei incredibile poveşti în cartea de faţă.

Statul Român trebuie zdrobit ! (scandalos, nu-i aşa...?)

Majoritatea românilor, când vorbesc despre Stat, sunt de fapt într-o ceaţă totală, ne-conştientizând rolul nefast pe care acesta îl exercită asupra vieţilor lor.

Statul este în continuare perceput ca o entitate cvasi-divină, a cărui existenţă nu poate fi pusă la îndoială, şi a cărui acţiuni sunt imanente, independente de voinţa muritorului de rând.

În realitate, Statul Român este o infamă întreprindere „mafiotă” de extorcat banii naivului cetăţean.

Iată, în câteva rânduri, descris modul de funcţionare al acestuia:

- motivaţia reală a politicianului care accede la structurile de putere nu este bunăstarea ţării sau susţinerea unei idei politice. Este banul.
- Banul provine întotdeauna din buzunarul cetăţeanului, obţinut prin diverse metode de extorcare ne-democratice, nesupuse votului, cunoscute drept „taxe” şi „impozite”.
- Conducătorii au acces total la aceşti bani, fără a se confrunta cu vreun control din partea contribuabililor. Chiar dacă teoretic acest control este vag statuat de normele democratice, în realitate lipseşte cu desăvârşire.
- În gestionarea avutului naţional, avut pe care ei l-au creat, cetăţenii României nu au nici un cuvânt de spus. Însăşi Constituţia afirmă acest principiu: „Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale” (art. 74 (2)).
- Banii proveniţi din impozite îngraşă clasa politică şi clientela sa. Aceşti bani sunt direcţionaţi în mod discreţionar, din nou fără nici un control din partea contribuabililor, către proiecte cu bugete hipertrofiate. Discrepanţa dintre rezultatele acestor proiecte şi sumele de bani care au fost achitate este uriaşă. În majoritatea cazurilor, pentru un cost exorbitant obţii un produs de o calitate infectă, un exemplu zdrobitor fiind însăşi infrastructura actuală a României.
- Una dintre cele mai aberante situaţii este cea în care Statul se protejează de proprii cetăţeni, pe banii acestora! Vorbim aici de structurile represive, de cele care în teorie ar trebui să vegheze la liniştea şi ordinea publică. În practică însă fiind vorba doar de un braţ înarmat al Statului, prin care acesta asigură supravieţuirea Sistemului.

În definitiv, cine are nevoie de Statul Român? Ce a făcut acest Stat pentru noi, ca să ne fie indispensabil? Cu riscul de a părea că exagerăm, putem spune că activitatea de colectare a taxelor şi impozitelor este FURT, în adevăratul sens al cuvântului.

Nu e vorba că ni s-ar cere bani pentru nişte servicii pe care am putea să le acceptăm sau să le refuzăm. Banii ni se iau oricum. Dacă ai intra într-un magazin şi vânzătorul ţi-ar smulge portofelul, ţi-ar lua banii, şi ţi-ar băga pe gât un produs extrem de prost, pe care nu l-ai cerut, de care nu ai nevoie, nu ai considera acesta un JAF în cel mai adevărat sens al cuvântului? Şi chiar l-ai lăsa să facă treaba asta? Chiar nu l-ai lua de gât pentru a-ţi recupera avutul?

În schimb, mâna pe care ţi-o bagă Statul în buzunar, pentru a-ţi lua din ce în ce mai mulţi bani, beneficiază de o imunitate nepermisă, chiar dacă prin asocierea cu exemplul de mai sus tot JAF se numeşte.

Soluţia nu stă, aşa cum cred unii, în schimbarea oamenilor, respectiv a politicienilor. Nu avem nevoie de mafioţi „de omenie”, avem nevoie de desfiinţarea Mafiei. Iar pentru a desfiinţa Mafia, trebuie dărâmat edificiul în care s-au cuibărit mafioţii, sediul lor, respectiv Statul Român.

Până la urmă, ce este mai important pentru tine şi familia ta? Să te legeni în iluzia îndoielnică a unui „Stat Puternic”, „naţional, unitar şi indivizibil”, iar pentru asemenea himere să-ţi înjumătăţeşti nivelul de trai, sau să promovezi bunăstarea celor întreprinzători, cinstiţi şi harnici, fără să-ţi pese de „protecţia socială” a leprelor, a „şmecherilor”, a paraziţilor?

Dacă noi, cetăţenii „Statului Român”, am dărâma democratic monstruosul edificiu fascist, şi l-am înlocui cu eficiente structuri comunitare locale, nu credeţi că viaţa noastră, a celor ce nu avem nevoie de mila nimănui, şi ne bazăm doar pe propriile forţe, ar deveni mult mai bună? E adevărat, pentru paraziţi, pentru cei ce astăzi trăiesc din banii pe care-i iau cu japca, această schimbare n-ar fi deloc benefică.

Dar… cui îi pasă de ei?

Corneliu Vadim Tudor debutează, cu dreptul, în lumea manelelor!

Noi am zis întotdeauna că Vadim are valoare, chiar dacă dujmanii îi poartă pică, fiindcă e shukar, are talent unikt, e plin de arfe&fitze, d-ăla ce poartă ochelarii de soare Dolce&Gabanna ce-i acoperă juma’ de față în orice împrejurare!

Ca un exponent de frunte al naţionalismului lătrător și înspumegat, pur și curat rromânesc, Tribunul Patriei a sesizat imperativele momentului și, cu aceeaşi pană cu care a scris nepieritoare ode închinate Marelui Cârpaci și splendidei (sic!) sale tovarăşe de luptă și viață, a purces la punerea formidabilului său talent în slujba exponenţilor noii și viguroasei tendinţe a Culturii Naţionale: Salam, Ciorbă, Guță, Vijelie, Minune, copii de aur, prinţi de Strehaia, conţi de Dolhasca, boși de boși, mafioţi de mafioţi…

Aflăm, aşadar, din presă, că Vadim şi-a făcut debutul în lumea manelelor. Nu, nu s-a apucat de cântat, aşa cum am fi sperat! Scriitorul şi politicianul semnează versurile unei melodii interpretate de cea mai nouă tânără speranţă a muzicii românești: Lele. Lele și mai cum? Lele și atât! Respectiv un puradel de 11 ani, descoperit și promovat de nimeni altul decât Bursuc, Guru-ul manelelor, acest Marcel Avram al muzicii de căcat! In imaginea ce ilustrează articolul, puradelul este înfățișat într-o ipostază insolită, frizând SF-ul: citind o carte, sprijinit cu cotul de un teanc de volume semnate Vadim.

Astfel, “Ţigăncuşă, ce frumoasă eşti”, manea cu text compus de însuşi Patriarhul Naţionalismului Românesc, senator și perpetuu candidat la Preşedinţie, a devenit primul single de pe albumul “Europetrecere”, semnat Lele.

“Domnul Vadim s-a bucurat că m-am inspirat din textele dânsului pentru realizarea acestei frumoase melodii. Odată cu încuviinţarea primită, dânsul mi-a zis că se bucură enorm de faptul că promovez tinere talente, copii cu aptitudini, şi că-i place de Lele. Vă garantez, merită cu adevărat să ascultaţi piesa. E deosebită!”, a declarat Dan Bursuc, producătorul muzical al lui Lele, si eminența cenuşie (spre negru) a fenomenului manelistic.

În aceste vremuri întunecate (la propriu!), naționalismul ar fi trebuit să fie unul dintre bastioanele de rezistență împotriva țiganizării galopante a poporului român. Dar, grație unor indivizi de neam prost, programați genetic pentru a fi lipsiți de orice urmă de coloană vertebrală, am ajuns spectatori la o tragi-comedie hilară, din registrul "virusarea antivirusului”. Ca la noi, la nimeni! Poate cineva să-și imagineze un Nick Griffin, un Jorg Haider, un Jean-Marie Le Pen compunând ode de genul "Negresă, ce frumoasă ești!" sau "Musulmano voalată, ochii tăi m-au vrăjit"?

În condițiile în care liderul PRM-ul (Partidul RROMânia Manelistă) închină ode minoritarilor, ajungând chiar să promoveze manele, a face "mișto" de "naționaliștii" mioritici și de penibilele lor idealuri devine un lucru justificat.

Pentru că ei au început!

SA NE PEDEPSIM CONDUCATORII

Textul de mai jos nu-mi apartine. El a fost conceput si facut public in anul 2000 de catre Serban Suru.Lasand la o parte apartenenta legionara a autorului (cat se poate de respectabila, din punctul meu de vedere) trebuie sa recunoastem ca solutiile propuse sunt de bun-simt, aplicabile si si-ar putea dovedi eficienta ! Astept comentarii!!

"Ca cetățeni ai acestei democratii, sunteti cei care conduceti si sunteti condusi, cei care fac legile si cei care le respecta, inceputul si sfarsitul."
Adlai Stevenson, 1952

"Daca o natiune se asteapta sa fie ignoranta si libera, intr-un stat civilizat, asteapta ceva ce n-a fost si nu va fi niciodata."
Thomas Jefferson

"Votul este mai puternic decat glontul"
Abraham Lincoln

Traim intr-o societate democratica. Ea este mai buna decat dictatura sau totalitarismul. Dar fiecare, nu de putine ori, ne-am pus intrebarea: "Pentru ce lucrurile merg totusi asa de prost in tara? " Raspunsul ni l-am dat imediat: "Din cauza conducerii!". Insa conducerea o alegem noi. Ori de cate ori ne prezentam la vot credem ca facem alegerea buna. Iar apoi, dupa putin timp, constatam ca ne-am inselat. De ce oare? Ce se intampla de, in general, ajung in fruntea tarii numai oameni incapabili sau nemernici?
Undeva, sistemul democratic in care traim, are defecte si greseli. Nu avem dreptul moral sa ne resemnam si sa spunem: "Asa ne-a fost dat de soarta! ". Trebuie sa fim constienti ca democratia nu este o stare ultima si desavarsita a societatii, ci un proces in continua perfectionare si schimbare. Suntem datori, fata de noi si de copiii nostri, sa contribuim la imbunatatirea sistemului politic actual. Lucrarea de fata expune unele din cele mai grave deficiente ale democratiei si propune solutii pentru inlaturarea lor.

Proces verbal
de alcatuire a unui comitet de initiativa pentru
revizuirea Constitutiei Romaniei

Subsemnatii, in calitatea noastra de alegatori (cetateni cu drept de vot) am format un comitet de initiativa in vederea revizuirii Constitutiei tarii, potrivit Legii nr. 189 /1999 publicata in Monitorul Oficial nr. 611 din data de marti, 14 dec. 1999.

In urma studierii evolutiei societatilor democratice moderne cat si a discutiilor purtate intre noi privitor la defectele si neajunsurile ce exista, in relatia alesi-alegatori, intr-un stat de drept, am ajuns la urmatoarele concluzii:

- in timpul campaniilor electorale, partidele sau candidatii fac o multitudine de promisiuni, care mai de care mai atragatoare, despre realizarile ce le vor indeplini cu privire la viitorul tarii sau al unor localitati, daca vor fi alesi. - voturile pe care cetatenii le acorda unor partide sau candidati reprezinta practic un contract de concesionare a Tarii sau a unor localitati, pe periada unui mandat.

- contractul respectiv are, din nefericire, un sens unic de responsabilitate si anume: de la alegatori catre ei insisi. Caci tot votantii sunt cei care suporta consecintele unei proaste guvernari, dar nu si conducatorii. Mai precis:

- alegatorii pun la dispozitia celor alesi, in urma fagaduielilor facute de acestia din urma in timpul campaniei electorale, patria intreaga, cu locuitori, teritoriu, bunuri mobile si imobile, bogatii naturale etc.

- cei alesi pot in schimb sa nu isi respecte promisiunile facute si nu exista nici o modalitate de a fi trasi la raspundere pentru asa ceva. Mai mult chiar: fara a incalca legislatia, au posibilitatea sa duca societatea la criza sau chiar la dezastru datorita legilor proaste pe care le adopta, a nepriceperii in guvernare sau a relelor intentii. Iar alegatorii sunt obligati sa suporte toate acestea pe durata unui mandat.
- actualmente nu sunt forme legale si eficiente, pentru:

1. impiedicarea si prevenirea partidelor si a candidatilor de a mai face, in perioada campaniei electorale, promisiuni desarte.

2. inlaturarea din timp de la conducere a celor votati, in cazul cand respectivii nu isi indeplinesc, de-a lungul mandatului, promisiunile.

3. tragerea la raspundere civila si penala pentru nerealizarea angajamentelor luate in cursul actiunilor electorale.

Cetateanul simplu este nevoit sa astepte noile alegeri, iar singura cale permisa, de "sanctionare" sau "pedepsire" a fostilor conducatori pentru nerespectarea fagaduielilor facute si pentru proasta gestionare a treburilor tarii, este de a nu ii mai vota si nimic mai mult. Spre exemplu: chiar daca statul este adus intr-un colaps economic, intr-o adanca criza de productie sau financiara, alegatorii nu au altceva de facut decat sa astepte expirarea mandatului. In schimb alesilor, pentru nenorocirile aduse patriei, nu li se poate aplica decat o singura "osanda": sa nu mai primeasca voturi, doar atat! Ceea ce este foarte putin!

Pentru inlaturarea unor asemenea deficiente grave in functionarea societatii noastre democratice consideram ca este necesara introducerea unor articole noi in Constitutia si legislatia Romaniei care sa prevada:

a. obligativitatea partidelor si a candidatilor care participa la alegeri de a prezenta populatiei un plan cu realizarile (promisiunile) pe care se angajeaza sa le duca la indeplinire in cazul castigarii campaniei electorale.

b. realizarile promise trebuie sa fie structurate atat din punct de vedere calitativ dar mai ales cantitativ, cu defalcare precisa in timp (pe luni, trimestre, semestre, ani) si spatiu (localitati, judete, zone, regiuni). Promisiunile vor face referiri clare la toate domeniile de baza ale functionarii societatii (finantele, industria, armata, sanatatea, transporturile, munca si protectia sociala etc.) sau ale administratiei locale (ex.: salubritatea localitatii, iluminatul public, transportul public etc.). O ilustrare de promisiune structurata cantitativ si defalcata precis in timp si spatiu: un partid trece in panul de realizari ca in primele 6 luni de guvernare va reduce, in judetele Moldovei, rata somajului de la 10% la 3%.

c. planul de realizari-promisiuni va fi autentificat la notariat si apoi verificat si aprobat - in sensul ca respecta cerintele de la pct. b. - de un for desemnat in mod special pentru asa ceva.

d. raspunderea penala si civila a candidatilor ajunsi castigatori, la alegerile locale, legislative si prezidentiale, pentru nerespectarea promisiunilor facute conform planului de realizari.

e. posibilitatea de inlaturare din timp a alesilor din functiile de conducere in cazul in care se constata neindeplinirea la termenele specificate in planul de realizari, a promisiunilor facute, si eventual declansarea unei noi campanii electorale.

f. desemnarea unor corpuri de procurori si judecatori care sa se ocupe numai cu supravegherea modului cum evolueaza indeplinirea planului de realizari si condamnarea alesilor in cazul nerespectarii planului, conform punctelor d. si e.

Planul va deveni astfel un contract intre alegatori si alesi asemanator unui contract de afaceri obisnuit, de concesionare sau inchiriere, prin care alegatorii, adica cetatenii de rand, dau celor alesi, spre folosinta si conducere, intreaga tara. Alesii vor fi retribuiti corespunzator, dar in schimb vor raspunde penal si civil pentru nerespectarea contractului. Exemplu posibil: - un partid, conform planului de realizari, a promis ca in prima jumatate de an de guvernare va scadea rata somajului de la 10% la 3%. Dar dupa sase luni se constata de catre corpurile de procurori si judecatori ca, datorita neglijentei si a nepriceperii ministrilor si nu a unor cauze obiective si independente de vointa acestora din urma, somajul in loc sa scada, a crescut la 20%. In consecinta presedintele si secretarul general ai partidului vor fi condamnati, sa zicem, la cate 5 ani inchisoare, iar guvernantii la cate 7, la plata unor despagubiri materiale si restrangerea unor drepturi civile pe o perioada de 5 ani. Eventual se pot declansa si noi alegeri. In sensul celor aratate mai sus, pentru formularea unor propuneri legislative si de revizuire a Constitutiei, ne-am strans intr-un Comitet de initiativa. Subsemnatii mentionam pe propria noastra raspundere ca nu incalcam prevederile Legii 189/1999, art. 2, al. (2).

Semnaturi: Suru Serban, s.a.m.d.

Autentificare nr. 1061 din 04.04.2000 la notar Zaharescu Alexandra, Calea Grivitei 148 Buc.

Idealul democratiei este ca poporul sa conduca cu adevarat, prin intermediul alesilor sai. Cu totii cerem de la guvernanti pricepere si responsabilitate. Dar pentru o mai buna intelegere, in situatia legislativa actuala, a "priceperii si responsabilitatii" alesilor si cu riscul de a ne repeta, facem urmatoarele precizari:
Cand ne ducem la vot, alegem dintr-un numar destul de mare de candidati, iar majoritatea dintre ei sunt sustinuti de un partid. Foarte putini sunt independenti. Si credem ca ceea ce ne ofera partidele sau gruparile politice reprezinta ce exista mai bun in tara. Iar fiecare partid isi lauda candidatii ca si cum ar fi perfecti. Situatia se aseamana cu mersul la cumparaturi, doar ca nu este placuta ci foarte grava. Astfel:

- produsele expuse spre vanzare le incercam, le testam si eventual alegem ce ne place.

- candidatii ii vedem, in general, pe afisele de pe ziduri sau stalpi si uneori sunt prezenti la o emisiune radio sau tv. "Contactul" direct cu candidatul este practic imposibil pentru cei mai multi dintre alegatori. Chiar daca nu votezi, tot este ales cineva. Nu exista nici un fel de testare, examen sau cursuri pentru postul de primar, parlamentar ori presedinte, prin a caror absolvire candidatii sa ne dovedeasca un minimum de pricepere in functia pentru care concureaza. De asemenea, nu s au creat nici scoli de primari, parlamentari, presedinti, desi ar putea si ar trebui sa fie.

- majoritatea produselor au certificat de calitate si de garantie, mai ales cele scumpe. Certificatul de calitate dovedeste ca:

- produsul a fost verificat atat in timpul fabricarii cat si inainte de a fi pus la vanzare.

- indeplineste anumite standarde si norme in ceea ce priveste buna lui functionare, dar si securitatea utilizatorului.

- de vreun act de "garantie", pentru alesi din partea partidelor care i-au propus, nici vorba, desi conducatorii nostri sunt foarte "scumpi". Pe ei se cheltuiesc sume enorme. Cat despre un certificat de "calitate" al candidatului, cu atat mai putin. Nu exista stabilita nici o norma, nici un standard pe care alesul trebuie sa le indeplineasca inainte de a intra in competitie. Exemple de baremuri posibile pentru functia de presedinte: un grad ridicat de rezistenta la stres, randament intelectual bun dupa un timp indelungat de nesomn, posibilitatea de a intelege si retine cu usurinta sensul unor legi noi etc.

- daca observam ca produsele s-au stricat prea devreme, ne intoarcem la magazin si ni se dau altele in loc sau ni se returneaza banii. Nimeni nu ne obliga sa le pastram si cu atat mai putin sa le folosim defecte. - in schimb, dupa ce am votat un candidat, daca acesta se dovedeste a fi un nepriceput sau un nemernic, nu putem sa l inlocuim imediat, ci trebuie sa asteptam expirarea mandatului si pana atunci sa-i inghitim potlogariile.
Intr-o campanie electorala, timpul de publicitate, prin mijloacele mass media detinute de catre stat, este limitat. Fondurile trebuiesc declarate. Propaganda inainte si dupa incheierea campaniei electorale este interzisa. Toate aceste limitari dezvaluie faptul ca, pentru partidul ce are fonduri ridicate si spatiu de publicitate extins, exista posibilitatea sa obtina un numar de voturi mai mare. Cu alte cuvinte alegatorul se orienteaza fara sa-si dea seama, nu dupa cat de bun este candidatul, ci dupa cat de bine i se face publicitate. El nu voteaza in realitate ceea ce este mai bun pentru nevoile si interesele sale, ci totul depinde de accesul la mijloacele de informare in public atat al partidului sau candidatului cat si al alegatorului. Vi se pare normala o asemenea situatie?
Nu! Putem sa afirmam ca ii cunoastem bine pe candidati si ca ne pricepem in a i alege?
Hotarat, nu! In fapt, prin ceea ce se intampla in decursul unei campanii electorale cat si dupa, suntem dezinformati, manipulati si la urma furati. Iar totul se petrece intr-o perfecta legalitate. Apoi, culmea: ni se pretinde sa zicem ca alt sistem mai bun de stabilire a conducatorilor nu poate exista!

Sa ne inchipuim ca ati avea o casa mare, cu un teren si o magazie spatioasa. Iar un om de afaceri v-ar propune sa i le inchiriati lui pe o perioada de patru ani. In schimb se obliga sa plateasca o chirie de 1000 de dolari pe luna, sa construiasca un etaj la casa in primele sase luni, iar in magazie sa deschida un atelier cu obiecte de uz casnic. In cazul cand acceptati, fara discutie ca faceti in acest sens un angajament cu el, semnat si autentificat la notariat. Contractul ar cuprinde si o serie intreaga de clauze privitor la despagubirile pe care trebuie sa le achite atunci cand nu-si respecta promisiunile. Daca dupa jumatate de an constatati ca v-a platit chiria cu bani falsi si numai pentru trei luni si ca nu a construit un etaj la casa, ci de fapt a daramat unul iar magazia a desfiintat-o, cum reactionati? Bineinteles ca anulati contractul si trageti la raspundere civila si penala pe omul de afaceri.
Ati accepta un angajament in care sa nu fie trecuta nici chiria si nici o alta promisiune sau clauza? Ati da spre folosinta afaceristului, casa cu trenul si magazia pe timp de patru ani de zile si asta fara nici un fel de pretentie in schimb? NU!!! Nici macar unei rude apropiate! Si totusi un asemenea contract, cu urmari grele pentru noi, il semnam din patru in patru ani atunci cand votam si dam astfel, pe mana unor necunoscuti, tara toata!
Candidatii care au castigat alegerile, dupa ce se instaleaza in posturile de conducere, incep sa administreze bunurile patriei. Valorificarea si administrarea lor se face prin acte si contracte care in proportie de peste 80% sunt pur comerciale. Exemple: concesionarea unor mine sau a constructiei unor autostrazi, vanzarea unor proprietati de stat (privatizare), inchirierea unor bunuri mobile si imobile (nave maritime, cladiri, terenuri) . De asemenea, cheltuirea bugetului tarii este in sine un act comercial. Deci conducatorii se ocupa in timpul guvernarii de afaceri economice cu averea patriei. Atunci ar fi normal ca sa faca inainte de a ajunge la putere, adica la inceputul campaniei electorale, un contract cu poporul roman, detinatorul de drept al bunurilor tarii. Numai ca asa ceva pana in prezent nu s-a intamplat, desi au trecut peste 200 de ani de la nasterea democratiei moderne. Mai in gluma, mai in serios, iata cam ce fel de angajament se afla in realitate in spatele unui buletin de vot actual:

VOT (Contract)

Subsemnatul, domiciliat in..., cu BI... , pe propria mea raspundere si nesilit de nimeni, fiind in deplinatatea facultatilor mele mentale, ma oblig sa ofer viitorilor conducatori, pe timp de 4 ani de zile, urmatoarele:

- viata mea si a copiilor mei.

- viata celorlalti urmasi ai mei ce se vor naste in decursul celor 4 ani.

- averea mea mobila si imobila.

- cota parte ce-mi revine mie din averea comuna a tarii si din mostenirea culturala a neamului.

- forta si priceperea mea in munca fizica si intelectuala.

Ma angajez ca totodata sa platesc conducatorilor: lefuri grase, plimbari prin strainatate, pensii foarte mari, concedii lungi, paza buna si facilitati nenumarate.
Pe de alta parte, le voi sustine imunitatea in fata legii.

In schimb ei, conducatorii, pot sa faca urmatoarele fara a fi sanctionati:

- sa ma lase somer.

- sa faca scumpiri incat sa mor de foame.

- daca suntem bolnavi, sa ramanem, eu si cu ai mei, fara medicamente in spital si sa mi se imbolnaveasca copiii de SIDA.

- sa nu am caldura si apa calda in casa si la serviciu.

- sa fiu furat de hoti, iar cand acestia sunt prinsi sa-i elibereze repede, din lipsa de probe.

- sa-mi lase copiii violati si omorati de pedofili, iar ei, pedofilii, sa primeasca pedepse mici, umanitare.

- daca fata imi este rapita si trimisa la turci, vinovatii sa fie eliberati repede, cu ocazia amnistiilor ce le ofera la castigarea alegerilor.

- sa raman cu buza umflata cand bancile dau faliment, iar bruma mea de economii sa nu o pot recupera. Dar in schimb, sa platesc datoriile facute de firmele imbogatitilor catre banci!

- sa nu ma despagubeasca cand casa este luata de ape, daramata de cutremur, arsa

- sa-mi dea o pensie mica, incat s ajung sa cersesc in strada.

- sa faca legi proaste, care sa distruga tara.

- sa vanda tot ce se poate vinde din averea patriei la preturi de nimic.

- sa se milogeasca in numele poporului, deci si al meu, pe la toti strainii, sa-i linguseasca si sa-i pupe peste tot, incat sa ma scarbesc de mine insumi.

- sa nu reintregeasca Romania, ci s-o lase a se dezmembra.

- sa inceapa un razboi in care eu sa mor in glorie, familia sa-mi fie nimicita, iar ei sa depuna cu fast, flori pe mormantul meu.

- sa se vaite ca noi, oamenii, nu-i intelegem si nu-i apreciem la justa lor valoare, iar ca ziarele ii critica in loc sa ii laude.

- in cazul cand imi manifest nemultumirea, sa fiu declarat: mincinos, manipulat, pus in slujba unor interese straine, destabilizator de tara, spion, extremist, sovin, xenofob, ultranationalist, rasist, antisemit, antidemocrat, terorist, iar in final cauza tuturor relelor din Romania. Apoi sa fiu bagat in puscarie. Si pentru toate astea imi iau sarcina ca, in plus, sa-i aplaud si sa-i aclam ca prostul la mitinguri, sarbatori si vizite electorale

Drept pentru care votez si semnez azi, in zi de alegeri...


Pentru a pune capat unei astfel de stari am pornit initiativa prezentata, intre paginile 4-9, sub forma unui "Proces verbal". Si va rugam sa il mai studiati inca o data, ca sa intelegeti necesitatea apelului ce urmeaza.
Pentru schimbarea Constitutiei si a legilor tarii, in conformitate cu cele aratate, este nevoie de adeziunea si sprijinul unui numar cat mai mare de cetateni. Multi politicieni si oameni necinstiti vor incerca sa impiedice actiunea pornita de noi, sa o intarzie, sa o falsifice sau sa o denatureze. Dar in schimb, cu fiecare dintre voi, oameni simpli si onesti, care se alatura efortului nostru, victoria va fi mai aproape si mai sigura.
Initiativa si ideile explicate in documentul de fata apartin Miscarii Legionare. Asta nu inseamna ca cei care ne vor sustine devin legionari sau simpatizanti. Din contra, nu ne intereseaza coloratura politica a celor care se alatura actiunii noastre. Pot sa ne fie chiar si adversari. Importanta este doar dorinta lor de a schimba in bine legislatia Romaniei.
Dupa cum se observa, in textul initiativei nu se face nici o referire la Miscarea Legionara. Totusi unii ne vor ataca propunerile pe motivul ca ele provin de la legionari. Denota ca nu au gasit nici o greseala la solutiile noastre. In schimb ei doresc ca politicienii incorecti sa ramana nepedepsiti. Si atunci lovesc in noi, autorii proiectului, invocand pretextul ca am fi extremisti. Aceasta este de fapt si una din cauzele pentru care Miscarea Legionara nu participa la alegerile din anul 2000. Sa nu i se aduca vina ca, prin initiativa respectiva, vrea doar sa castige voturi, nu sa puna in practica solutiile aratate. Pe oamenii hotarati si dornici de dreptate ii asteptam sa se alature actiunii noastre. Numai astfel versurile lui Mihai Eminescu: "Cum nu vi tu, Tepes doamne, ca punand mana pe ei, Sa-i imparti in doua cete: in smintiti si in misei, Si in doua temniti large, cu de-a sila sa-i aduni, Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!" isi vor gasi in sfarsit rostul.

Mentionam ca Procesul verbal de la pagina 4 nu reprezinta proiectul sau forma finala de lege, ci doar ideea legii, spiritul si intelesul ei. Proiectul de lege in sine va fi mult mai voluminos decat brosura de fata. Pentru inceput este necesara raspandirea initiativei si capatarea sprijinului populatiei. De-abia apoi modificarea legislativa va putea fi sustinuta si impusa cu succes organelor de stat competente. Asa ca sugestiile si ajutorul tau la difuzarea cat mai larga a initiativei sunt mai mult decat binevenite. Nu iti spune in minte: "E foarte buna ideea, dar lasa c-or sa lupte altii pentru ea! " Trebuie sa te implici, daca iubesti viitorul tau si al familiei tale. Sa nu ajungi ca peste cativa ani copiii tai sa te intrebe: "De ce nu ai facut nimic cand stiai ca se poate? Asta este Tara si Sistemul de Conducere pe care ni le oferi? " Caci transpunerea in realitate a solutiilor ce le propunem nu va avea drept efect doar pedepsirea politicienilor mincinosi. Ea va aduce in functiile de comanda pe oamenii cinstiti, capabili de efort si dornici de munca, increzatori atat in fortele lor, cat si in potentialul tarii. Legea ii va tine la distanta pe cei ticalosi. In schimb ii va atrage, intr-o concurenta benefica, pe cei buni cu adevarat sa conduca.
Vom vedea organizatii politice noi, cu sefi noi, cat si o patrie innoita. Iar cei vechi, cu pacate si mai vechi ne vor ramane in amintire doar ca un vis urat. In numele comitetului de initiativa,

Seful Miscarii Legionare, Serban Suru

Fara sa folosim un limbaj demagogic, reamintim ca poporul este principalul detinator al bogatiilor tarii, atat cele individuale cat si cele comune. In plus mai este mostenitorul propriei sale istorii, a unei culturi si a unor traditii pe care nimeni nu are dreptul sa le anuleze sau sa le falsifice. Este, cu alte cuvinte, cel mai mare mosier. Cand isi da mosia unor arendasi, cum sunt guvernul cu parlamentul, si in plus ii plateste bine, fara discutie ca are pretentia de la acestia sa semneze un contract cu obligatiile si realizarile ce le vor indeplini. Iar daca arendasii incep sa faca pagube, contractul trebuie anulat de mosier si vinovatii trimisi in puscarie. Este necesar sa constientizam ca fiecare dintre noi detine o cota parte din tara. Si nu exageram cand spunem ca valoarea cotei respective este imensa. In schimb saracim pe zi ce trece. Explicatia o gasim in proasta administrare a cotelor noastre, deci a patriei si in dorinta unora dintre cei aflati la conducere de a se imbogatii cu orice pret.
Am putea fi bogati cu totii.
Depinde numai si numai de noi.

Cetateni,

Acum, in 2000, pornesc iarasi campaniile electorale. Indiferent daca votam sau nu, viitorii conducatori or sa-si faca de cap timp de inca patru ani de zile. Uitati-va la ei cum fagaduiesc cate in luna si in stele: case pentru toti, salarii si pensii mai mari, noi locuri de munca si multe altele. Ne promit acum raiul pe Pamant, iar apoi dezastru. Caci, fiecare angajament pe care si-l iau fata de noi, nu-i costa nimic. Cand veti intra in cabina de vot, ganditi va ca iar semnati un contract in alb, spre bucuria ticaloasa a alesilor. Chiar daca nu votati, contractul in alb devine si asa valabil intrucat cineva tot trebuie sa conduca. Candidatii sunt constienti ca nu pot fi trasi la raspundere pentru minciunile spuse, deoarece nu exista inca nici o lege in acest sens. Si dupa alti patru ani, daca nu schimbam Constitutia, ca sa putem sa i pedepsim, o vor lua de la inceput cu amagirile. Sa punem capat, pana in 2004, unei asemenea situatii absurde. Nu aveti nimic de pierdut, doar pacalelile si nemerniciile politicienilor.

1984 - Aici si Acum !(3)

Referindu-ne din nou la opera orwelliană, să ne aducem aminte de termenii „newspeak”, limba artificială manufacturată de către Partid: Minitrue, „Minister of Truth” desemna instituția care se ocupa cu permanenta rescriere a istoriei, în funcţie de interesele regimului; Minipax „Minister of Peace”, instituţie care se ocupa cu... războiul, sau Miniplenty „Minister of Plenty” (Ministerul belşugului) care controla întreaga economie. Lagărele de muncă forţata se numeau „Joycamp” (tabără-bucurie).

Putem astăzi remarca atât de evidenta alterare de sens pe care au suferit-o unele cuvinte (noţiuni) în zilele noastre, alterare care nu este deloc departe de „newspeak”-ul orwellian. Să luăm un exemplu:

Discriminare: La început, acest cuvant însemna a separa, a face deosebire, a face distincţie, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. Astăzi, sensul este unic si simplu: rasism. Dogma epocii actuale consfinţeşte că nu există nicio diferenţă între rasele umane. Cine gândește altfel, comite un „thoughtcrime”. A sugera că ar putea exista diferențe între rase este, astăzi, erezia supremă. In același timp, diferențele (!) culturale dintre rase trebuie respectate și protejate prin lege! Ar putea părea paradoxal și absurd, dar ne întoarcem din nou la Orwell : „doublethink” - capacitatea de a susține și a fi convins de adevărul a două enunțuri total contrare.

Mai putem iarăși remarca faptul că, dimpotrivă, două noțiuni care par opuse, semnifică, practic același lucru: "affirmative action" și „rasism”. Rasismul știm cu toții ce este. Affirmative action ar trebui să însemne „acțiunea corectă”, în fapt, este vorba de tratamentul preferențial acordat unui anumit grup minoritar. Așadar... tot discriminare, tot rasism, tot apartheid... Cu diferența că, în timp ce affirmative action este nu doar o procedura legală, ci chiar promovată și susţinută de stat, rasismul este... hate crime! Adică o crimă ca oricare alta, doar că pedepsită mai aspru deoarece își are rădăcinile in thoughtcrime – infracțiune de gândire, delict de opinie.

Newspeak, Doublethink, sunt astăzi mai prezente decât oricând. Astăzi, se numește Dreptate, Justiție, Echitate ideea de a pedepsi un întreg grup social, o întreagă rasă, pentru niște presupuse acte de opresiune comise de antecesori. Pentru că în urma cu sute de ani, niște africani au fost luați sclavi de către albi (procedura care, în fond, era extrem de uzuală și în comunitățile africane ale epocii, pe lângă canibalism și sângeroase războaie tribale...), toți actualii membri ai rasei caucaziene, striviți de o eternă și impardonabilă culpă istorică, au datoria de a se auto-discrimina în favoarea minorității de culoare.

Evident, asta nu e totul. Sistemul nu vrea doar să-l asculți și să i te supui orbește. Precum în vizionara operă a lui George Orwell, trebuie să știi că aşa e bine, să fii convins pana în cea mai intimă fibră, până în cel mai din străfund neuron al creierului tău proaspăt spălat, că Big Brother are dreptate.

Și, precum în amarul final al romanului „1984”, să ajungi, în cele din urmă , să-l iubești pe Marele Frate !

1984 - Aici si acum ! (2)

În prima parte a acestui comentariu în serial, remarcam faptul că similitudini frapante cu distopia orwell-iană pot fi sesizate mai degrabă în epoca actuală decât în regimurile și sistemele ideologice totalitare care au bulversat istoria secolului XX. Unii comentatori considerau că „1984” e o utopie negativă extrapolată din realitățile lagărului comunist, în timp ce alții, mai cu seamă cei proveniți din „zona roșie”, vedeau în „fabula” orwelliană viziunea sumbră a viitoarei societăți „fasciste” spre care s-ar îndrepta sistemul capitalist.

Așa cum am arătat, însă, viaţa ne demonstrează zi de zi că opresiunea liberticidă, monstruoasă exacerbare a birocratismului, rafinarea și eficientizarea maximă a controlului asupra conștiințelor și abrogarea tacită a drepturilor și libertăților cetățenești esențiale, încep să devină elemente definitorii ale lumii în care trăim, aici și acum !

Dublul standard a devenit o realitate cotidiană, acceptată fără prea multe probleme de către cam toată lumea. Un exemplu concret: o persoană cu oarecare vizibilitate media se afișează public purtând un tricou cu inscripția „Mândru că sunt Alb” („White and Proud”). Brusc toată lumea îi sare în cap. Simpla exteriorizare a unui sentiment, în cele din urmă pozitiv, este văzut ca exprimarea urii de rasă, a unei pasiuni „genocidare”, sau de-a dreptul ca instigare la Holocaust!

O altă persoană cunoscută, de data aceasta un etnic minoritar, apare cu un tricou pe care stă scris „Sunt Țigan”. Gestul nu stârnește nicio reacție negativă, dimpotriva, media, publicul, „formatorii de opinie” aplaudă această asumare etnică identitară. Nu pot sa nu remarc faptul că, dacă altcineva l-ar fi numit „țigan” pe purtătorul sloganului, ar fi fost imediat taxat drept rasist, extremist, șovin încuiat, etc...

Rromii (sau țiganii, deocamdată e neclară poziția oficială asupra denumirii etniei) sunt încurajați să-şi păstreze și perpetueze identitatea etnică şi „culturală” (consider că plasarea acestui termen între ghilimele nu mai trebuie explicată). În acest scop sunt mediatizate cu o insistenţă deseori agasantă tradiții, obiceiuri, apucături, muzici țigănești. Justiția paralelă țigănească, concretizată prin instituția staborului, este tolerată de stat și privită chiar cu oarecare simpatie de către mass-media.

În același timp, se încearcă implementarea unei politici total opuse ideii identitare, respectiv integrarea. Deși eforturile de integrare sunt construite pe scheletul strâmb și șubred al discriminării pozitive, ele ori nu dau roade – așa cum se întâmplă în cazul locurilor favorizate în universități, fără taxe și examene, locuri rămase de cele mai multe ori neocupate, ori produc efecte nocive la scara întregii societăți – respectiv, adoptarea de către majoritari a „valorilor” specifice etniei rrome, chestiune foarte evidentă dacă e să observăm impresionanta audienţă a manelelor sau succesul subculturii cocălarilor.

Adevărul (care, incorect politic fiind, nu va fi niciodată serios pus în discuție) este că eșecul răsunător al politicii de integrare nu mai poate fi pus la îndoială. Continuăm să ne mințim, să susținem sus și tare utopia egalitaristă, să credem cu tărie că țiganii vor să se integreze, că pot să fie integrați, deși, în mod cert, instinctul ne spune că aşa ceva nu e posibil. Asta – nu-i aşa? – în spiritul orwellianului „doublethink” care ne permite să consideram adevărate, în același timp, două enunțuri total opuse.

Trista actualitate a distopiei „1984” nu cred că mai poate fi, în astfel de condiții, negată!

(va urma)

1984 - Aici si acum ! (1)

Mi-am dat seama că opinia celor care consideră opera orwell-iană, mă refer la „1984”, ca fiind o transparentă prefigurare a totalitarismului comunist este superficială și naivă. Ministerul Adevărului, „doublethink”, „newspeak”, Big Brother, toate aceste elemente esențiale ale tiraniei globale, ale fundamentalismului liberticid, sunt prezente mai degrabă în lumea în care trăim , în această perioadă a...”democrației liberale”. Diferența dintre perioada (și zona) comunistă şi ceea ce trăim astăzi, in lumea „libera”, este doar de... eficiența metodelor de manipulare, dezinformare, propagandă și spălare pe creier. În perioada comunistă eram încătușați dar știam asta, spiritul ne era în mare măsura liber. Propaganda era deșănțată, minciuna era grosolana, știam cine ne sunt călăii si îi uram .În sufletul, în mintea celor care au fost supuși tragicului experiment roșu, exista o bine delimitată „Zona liberă de comunism”, loc în care politrucii, milițienii şi securiștii regimului nu aveau acces. Activiștii probabil știau ca nu pot obține implicarea afectivă în cauza lor, în susținerea regimului, astfel încât se mulțumeau sa obțină conformarea turmei de sclavi, cu mâini încătușate, dar, în cele din urmă, ne-deposedați de libertatea interioară. Eforturile comuniste de a-i face pe cei împilați sa-si iubească sincer tiranii erau inerțiale, lipsite de orice rafinament, in consecință de o ineficiență absolută.



Astăzi... suntem – nu-i așa? – liberi. Liberi sa înghițim pe nemestecate minciuna poleită "democratic", liberi să ne exprimăm orice opinie corectă politic, Liberi să ne strigăm în gura mare masochismul etnic si rasial. Liberi să ne fie jenă că suntem albi. Sau heterosexuali. Sau - mai rău - ambele. Căci nu ne obligă nimeni sa ne simțim bine în pielea noastră de (încă) majoritari. E chiar contra-indicat. În perioada tiraniei bolșevice, tinerii erau scoși cu forța pe stradă şi obligați să poarte, pe la manifestații cretine, portretele mentorilor roșii. Astăzi, tinerii dau bani grei pe t-shirt-uri cu chipul asasinului comunist comunist Che Guevara. Astăzi nu mai există discriminare venită din exterior. A devenit „trendy” sa ne revendicăm discriminarea, sa ne clamăm presupusa inferioritate morală față de orice grup minoritar, cu precădere etnic ori rasial. În universitățile noastre, în instituțiile noastre, minoritarii au locuri de onoare, garantate indiferent de capacitatea lor, de efortul depus ori de vreo minimă competitivitate. Comunismul predica, grobian si uneori de-a dreptul ridicol, egalitarismul. Astăzi egalitarismul liber consimțit, îmbrățișat cu entuziasm de adepții in număr crescând ai doctrinei PC, ne determină să ne handicapăm voluntar pentru a asigura egalitatea de șanse celor mai puțin înzestrați genetic. Am înlocuit „ura de clasă” cu „ura de rasă”.



Doar că singura rasă pe care avem, nu doar dreptul, ci chiar obligația, de a o uri, este propria noastră rasă...!

(Va urma)