De vreo doua decenii naționaliștii romani se pot exprima aproximativ liber. Începând cu anii 90, au (re)apărut in peisajul civic, social, politic al României o mulțime de grupuri, grupulețe, mișcări, de sorginte mai mult sau mai puțin naționalistă. Puzderie de publicații de gen au apărut meteoritic în eteroclitul peisaj media post-revoluționar, legionarii, cei vechi si neofiții, au început timid sa miște, încă anchilozați de jumătatea de secol de repaus forțat...Lipsa de experiență, deficientele de organizare, dificultățile in comunicare, precum si inerția „antifascista” a imensei majorități a populației au făcut ca timidele încercări de ieșire în public sa se înece (in cel mai bun caz) într-o mare de indiferenta.
Pentru politia politica a noului regim a fost floare la ureche sa infiltreze, sa dezbine și, in cele din urma , sa zădărnicească orice încercare de coagulare a fortelor (dacă se poate spune astfel) de dreapta. Probabil ca astăzi, când lucrurile nu stau deloc mai bine pentru „ neo-verzi” ca acum doua decenii, „organele” mai monitorizează doar din inerție multele dar insignifiantele grupuscule naționaliste....
Dar oare asta sa fie problema...? Monitorizarea, persecutarea „radicalilor”de către organele statului sa fie motivul principal al al monumentalei ineficienţe a naționaliștilor mioritici...?
Daca studiem cu atenție ideologia și modul de acțiune al acestora, în mod obiectiv, ne vom da curând seama ca bieții noștri naționaliști nu prea mai au nevoie de adversari....Voi încerca mai jos sa analizez câteva aspecte discutabile (ca sa ma exprim eufemistic) ale teoriei si practicii mioritice într-ale naționalismului.
1) Inadecvarea : Majoritatea „legionarilor” actuali par blocați mental într-un etern „trecut glorios”. Parastase, pomeni, tabere de munca pe la biserici și mănăstiri, ședințe plictisitoare în care se rostogolesc vorbe frumoase si goale, aceleași de fiecare data, amintiri, nostalgii... Se re-editează cărți interbelice (în format și aspect interbelic...), se spun rugăciuni, se croiesc planuri cețoase, vagi și anacronice.... Tinerii camarazi au voci stinse, aspect emasculat, prăfuit, tinerele camarade poarta baticul ritual chiar si când au parul liber (il poarta pe creier iar asta se simte chiar dacă nu e vizibil cu ochiul liber), paradoxal, bătrânii ruginiți prin pușcăriile comuniste par ceva mai vitali decât generația „neo-legionara” ! Acești venerabili seniori însă și au pierdut demult capacitatea de a înțelege nuanțat realitățile lumii de azi, total diferite de anii ‘40!
2) Fundamentalismul ortodox: Naționaliștii mioritici sunt fanii cei mai exaltați ai tuturor obscurilor călugări, ieromonahi, ,stareți, care mai de care mai dogmatici, mai fanatici, mai bigoți. Anti-evoluționiști furibunzi, aceștia il considera, probabil, pe Darwin un jidan ungur plătit de Soros sa demoleze adevărurile din Biblie. Se înghesuie sa pupe bucăți de cadavre, presupus sfinte, se strâng din când în când, uneori public, sa denunțe noile acte de identitate cu „cip 666”, si, chiar dacă le place sa creadă ca își iubesc țara si sunt, mai mult sau mai puțin, antisemiți, venerează istoria, legendele și personajele legendare ale unui trib de prin deșerturile Orientului.
3) Aprehensiunea spre regimurile fundamentaliste orientale: Din nou ciudat pentru niște oameni care pretind ca-și iubesc națiunea mai presus de orice, naționaliștii mioritici sunt fascinați de figurile dictatoriale orientale, cu precădere arabi islamiști. E plin Internetul de elogii desantate aduse de naționaliștii romani unor sinistre personaje precum Muammar Ghadaffi, Saddam Hussein, si alții...Aici ar putea intra și antipatia pe care „verzii” actuali o poarta alianței militare NATO, văzuta – culmea ! – ca instrument al barbariei mondiale împotriva bietelor popoare arabe. Se pare ca neo-legionarii actuali au uitat faptul ca vechii legionari, cei veritabili, exilați in Occident, si-au găsit un aliat veritabil in NATO, in lupta de rezistenta împotriva bolșevizării României...
4) Nostalgia ceaușistă: Forumurile si blogurile „verzi” abunda in apologii ale statului autoritar . Naționaliștii visează un astfel de sistem in care un stat puternic sa gestioneze întreaga avuție a neamului, care sa se angajeze în mărețe proiecte naționale și care sa nu se împiedice în mărunțișuri precum drepturile și libertățile cetățeanului. Astfel încât nu e de mirare faptul ca „neo-legionarii” (Ion Coja e exemplar în aceasta privință) idealizează regimul național-bolșevic care i-a permis unui țigan bâlbâit si analfabet sa scornească proiecte faraonice pe spinarea unui popor înfometat, cu calus la gura!
5) Protocronismul si glorificarea unei istorii presupus glorioase: „Verzii” nu reușesc sa privească cu obiectivitate istoria plaiurilor mioritice. Conștientul lor colectiv e îmbâcsit pana la saturație de legendele si mitologia confecționate de „istorici” amatori sau securiști profesioniști. Neamul romanesc, in concepția acestora este o chintesență de calități si virtuți excepționale iar realitatea actuala (cea în care România este țara cea mai săracă, mai înapoiată, mai bigota si mai puțin alfabetizata din Uniunea Europeana) e doar rezultatul malversațiunilor malefice ale eternei Conspirații Mondiale împotriva neamului romanesc....
6) Fascinația stângii: Extrem de ciudat, chiar paradoxal pentru o mișcare ce se revendica ideologiei de extrema dreapta, neo-verzi au adoptat multe din ideile, dezideratele si discursul stângii. Exaltarea muncii (cu precădere a celei manuale) ca scop în sine, nobila datorie, nu doar ca mijloc de trai, antipatia manifesta fata de capitalism, disprețul suveran fata de legile economice, teoretizarea confiscării, naționalizării, si redistribuirii averilor in scopuri „sociale” ii fac pe acești asa-ziși legionari mai degrabă niște comuniști îmbibați de ortodoxie !
Mai poate „naționalismul romanesc” , in atare condiții, sa reprezinte o cale viabila, sa-si păstreze puterea de „seductie” care, in urma cu 7 decenii umplea țara cu „cămăși verzi”...? Ma îndoiesc....
Naționaliștii romani nu au învățat absolut nimic din trecerea deceniilor, rămânând aceleași glasuri furioase, răgușite, dar false, descrise de Caragiale acum mai bine de un secol:
„Moftangiul este patriot hotărât, naționalist exclusiv, român până în măduva oaselor! toată lumea trebuie s-o știe!
Guvernamental, sau, când din nenorocire nu se poate asta, opozant, moftangiul felicită Rrromânia în cazul întâi, o deplânge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubește până la nebunie. De aceea, el urăşte cu furie tot ce nu e român, tot ce nu e naţional.
El stimează agricultura, dar visează o industrie mare naţională, care să ne scape de tributul ce-l dăm străinilor: ceea ce-l înspăimântă este o cucerire a Rrromâniei pe terenul economic de către infamii de străini, ajutaţi de copiii vitregi ai ţărişoarii lui!
E om de partid, câtă vreme nu-i vorba decât de vederi asupra politicii interioare. Îndată însă ce e vorba de a ne prezenta faţă cu străinii, el crede că toţi românii trebuie să uite micile pasiuni şi, dându-şi mâna frăţeşte, să păşească strâns uniţi faţă cu primejdia economică, politică, socială şi culturală a Naţiunii! Inimicul comun este străinul! jos Străinismul!! sus Rrromânismul!!!
Oricine gândeşte altfel... e un trădător!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu