De ce represiunea de la Costesti?

Cititorul de bună-credinţă îşi va pune fireasca întrebare: de ce statul român a cheltuit atâta energie în reprimarea unor activităţi care, la o mai atentă studiere, nu reprezentau nici un fel de pericol pentru integritatea şi securitatea acestuia...?

Iată care sunt, în viziunea noastră, motivele principale care au stat la baza represiunii:

1. Majoritatea oamenilor aflaţi, în momentul de faţă, în funcţii cheie ale statului, sunt purul produs al sistemului comunist. Caracterul lor a fost modelat în strâmbele tipare ideologice bolşevice, iar automatismele mentale dobândite le-au rămas până în ziua de azi, dirijându-le în continuare activitatea;

2. Aceşti oameni au fost obişnuiţi să reprime, în numele statului român comunist, orice deviaţie ideologică faţă de linia oficială a Partidului, oricât de nesemnificativă ar fi putut părea aceasta. Pentru a ilustra cele expuse mai sus, să ne gândim doar la cazurile dizidenţilor care, făcându-se vinovaţi de „crima” de a fi distribuit un număr nesemnificativ de materiale critice la adresa sistemului comunist (fluturaşi, afişe etc), au plătit scump îndrăzneala lor, fie cu ani grei de închisoare, fie cu exilul. În cazul de faţă, unele idei „mai ciudate” promovate de Societatea Gebeleizis au provocat reacţiile de adversitate ale acelor persoane care nu dispuneau de cultura democratică şi de capacităţile intelectuale pentru a le înţelege;

3. Obedienţa faţă de autoritate. Aceasta a fost una dintre trăsăturile de bază ale comunismului, fiind cultivată cu obstinaţie de sistem. În acest context, subordonatul executa ordinele superiorului, fără a mai depune efortul de a le trece prin filtrul propriei raţiuni, sau de a verifica legalitatea acestora. Slugărnicia faţă de superior înlocuia respectul faţă de legalitate. După 1989, cei proaspăt intraţi în sistem, de la care ne-am fi putut aştepta să încerce reformarea acestuia, au sfârşit lamentabil prin a fi ei înşişi reformaţi de monstruoasa maşinărie bolşevică, perpetuând astfel ignobilul sistem de valori comunist. În prezentul dosar, este relevant pentru demonstrarea celor de mai sus obstinaţia cu care procurorii-trepăduşi au instrumentat până în pânzele albe acest caz, răspunzând la ordinele superiorilor, şi totodată încercând disperat să acopere greşelile şi abuzurile comise de aceştia în noaptea din 21-22 decembrie 2004.

4. În ciuda a 17 ani de regim presupus democratic, aceste personaje nu au reuşit să evolueze, să se ridice deasupra osificatelor concepte ideologice comuniste, neînţelegând noţiuni primare precum „libertate de gândire”, „libertate de exprimare” sau „liber-arbitru”. Un stat cu tradiţie democratică precum SUA a adoptat următorul amendament la Constituţie, în ziua de 15 decembrie 1791: „Statului îi este interzis să adopte legi care să limiteze exercitarea libertăţii religioase, a libertăţii de gândire şi de expresie, de presă şi de întrunire”. În eterna şi fascinanta Românie, procurorul Boţoc Ioan, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, a declarat, în anul 2004, la mai bine de 2 secole de la lecţia de democraţie predată de SUA că, pentru el, „libertatea înseamnă filme porno”.

5. O tară specifică imensei majorităţi a celor chemaţi să administreze aplicarea legilor este generalizata lipsă de cultură politică, etică şi morală; aceasta se datorează din nou inversării sistemului de valori la care s-a pretat comunismul, fiind notorie obstinaţia cu care regimul bolşevic a promovat nulităţile şi mediocritatea. Un exemplu frapant în acest caz este cel al procurorului Şofan Dumitru, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, cel care ne-a acuzat, într-un înscris oficial, de manifestări antişovine (documentul este reprodus la pagina ), şi al cărui caz a fost expus pe larg în prezenta carte.


Motivele expuse mai sus creionează, cât se poate de recognoscibil, portretul trepăduşului mioritic, acel om fără demnitate, lipsit de personalitate, care se pune în serviciul altuia, pentru treburi mărunte, adesea înjositoare.

Cazul de la Costeşti – 2004 a fost posibil datorită unui scenariu perfid, care îşi găseşte originea în prejudecăţile şi mentalităţile totalitare, de tip comunisto-fascist, specifice capilor serviciilor secrete româneşti. La acea dată, director al SRI-ului era pesedistul Radu TIMOFTE, la rândul lui trepăduş al tiranului de catifea Adrian NĂSTASE.

Odată acest scenariu plăsmuit în laboratoarele serviciilor secrete, a urmat punerea lui în aplicare de către trepăduşi, care, în profundul dispreţ al legii, al dreptăţii şi al adevărului, s-au conformat orbeşte discretelor, dar categoricelor indicaţii de regie.

În această imensă cacealma, au fost implicaţi trepăduşii Traian Berbeceanu, şeful DIICOT Hunedoara, inspectorii Vladimirescu Darius, procuror DIICOT Pecincu Diana, procuror DIICOT Băcian Ioviţă, prim-procuror Medeanu Tiberiu, procuror Herlea Cristian (Curtea de Apel Alba), procuror ŞOFAN Dumitru, adjunct de prim-procuror Velescu Carmen, judecător MIERTOIU Marin.

Pentru prima dată în România, o carte îşi propune o disecţie necruţătoare a unui sistem atins de metastaza, analizând exhaustiv acte şi documente oficiale, înscrisuri, declaraţiile şi anchetele regizate de trepăduşii sus-numiţi, din toate aceste documente reieşind o crasă incompetenţă, necunoaşterea legilor în vigoare sau, mai rău, dispreţul absolut faţă de acestea, maltratarea fără milă a limbii române, lipsa de logică, sfidarea bunului simţ, aroganţa şi suficienţa semidoctă. Chiar dacă anumite pasaje sunt de un comic nebun (trepăduşii acuzându-ne de manifestări „antişovine” sau de „antisemitism împotriva negrilor”), ideea care se desprinde din paginile prezentei cărţi este, într-un moment de cumpănă pentru sistemul judiciar românesc, de o tragica actualitate !