1984 - Aici si acum ! (2)

În prima parte a acestui comentariu în serial, remarcam faptul că similitudini frapante cu distopia orwell-iană pot fi sesizate mai degrabă în epoca actuală decât în regimurile și sistemele ideologice totalitare care au bulversat istoria secolului XX. Unii comentatori considerau că „1984” e o utopie negativă extrapolată din realitățile lagărului comunist, în timp ce alții, mai cu seamă cei proveniți din „zona roșie”, vedeau în „fabula” orwelliană viziunea sumbră a viitoarei societăți „fasciste” spre care s-ar îndrepta sistemul capitalist.

Așa cum am arătat, însă, viaţa ne demonstrează zi de zi că opresiunea liberticidă, monstruoasă exacerbare a birocratismului, rafinarea și eficientizarea maximă a controlului asupra conștiințelor și abrogarea tacită a drepturilor și libertăților cetățenești esențiale, încep să devină elemente definitorii ale lumii în care trăim, aici și acum !

Dublul standard a devenit o realitate cotidiană, acceptată fără prea multe probleme de către cam toată lumea. Un exemplu concret: o persoană cu oarecare vizibilitate media se afișează public purtând un tricou cu inscripția „Mândru că sunt Alb” („White and Proud”). Brusc toată lumea îi sare în cap. Simpla exteriorizare a unui sentiment, în cele din urmă pozitiv, este văzut ca exprimarea urii de rasă, a unei pasiuni „genocidare”, sau de-a dreptul ca instigare la Holocaust!

O altă persoană cunoscută, de data aceasta un etnic minoritar, apare cu un tricou pe care stă scris „Sunt Țigan”. Gestul nu stârnește nicio reacție negativă, dimpotriva, media, publicul, „formatorii de opinie” aplaudă această asumare etnică identitară. Nu pot sa nu remarc faptul că, dacă altcineva l-ar fi numit „țigan” pe purtătorul sloganului, ar fi fost imediat taxat drept rasist, extremist, șovin încuiat, etc...

Rromii (sau țiganii, deocamdată e neclară poziția oficială asupra denumirii etniei) sunt încurajați să-şi păstreze și perpetueze identitatea etnică şi „culturală” (consider că plasarea acestui termen între ghilimele nu mai trebuie explicată). În acest scop sunt mediatizate cu o insistenţă deseori agasantă tradiții, obiceiuri, apucături, muzici țigănești. Justiția paralelă țigănească, concretizată prin instituția staborului, este tolerată de stat și privită chiar cu oarecare simpatie de către mass-media.

În același timp, se încearcă implementarea unei politici total opuse ideii identitare, respectiv integrarea. Deși eforturile de integrare sunt construite pe scheletul strâmb și șubred al discriminării pozitive, ele ori nu dau roade – așa cum se întâmplă în cazul locurilor favorizate în universități, fără taxe și examene, locuri rămase de cele mai multe ori neocupate, ori produc efecte nocive la scara întregii societăți – respectiv, adoptarea de către majoritari a „valorilor” specifice etniei rrome, chestiune foarte evidentă dacă e să observăm impresionanta audienţă a manelelor sau succesul subculturii cocălarilor.

Adevărul (care, incorect politic fiind, nu va fi niciodată serios pus în discuție) este că eșecul răsunător al politicii de integrare nu mai poate fi pus la îndoială. Continuăm să ne mințim, să susținem sus și tare utopia egalitaristă, să credem cu tărie că țiganii vor să se integreze, că pot să fie integrați, deși, în mod cert, instinctul ne spune că aşa ceva nu e posibil. Asta – nu-i aşa? – în spiritul orwellianului „doublethink” care ne permite să consideram adevărate, în același timp, două enunțuri total opuse.

Trista actualitate a distopiei „1984” nu cred că mai poate fi, în astfel de condiții, negată!

(va urma)