Strânşi în jurul rugului solstiţial, un imens foc de tabără, suntem asaltaţi de 40 de poliţişti, mascaţi, procurori şi securişti, care tăbărăsc, în miez de noapte, peste noi. După brutalităţile de rigoare, urmează încătuşarea, reţinerea abuzivă timp de nu mai puţin de 18 ore, şi, după o altă serie de abuzuri comise la Parchetul Hunedoara, suntem eliberaţi fără a ni se explica motivele barbarei represiuni.
Poliţiştii şi procurorii strâng dovezi; în curând acestea nu vor mai fi utilizate doar pentru a ne proba vinovăţia, ci, în principal, pentru a justifica represiunea gratuită şi delapidarea banilor publici.
Acuzaţiile pe care ni le aduc sunt pur şi simplu fantasmagorice: nazism, satanism, păgânism, anarhism, fascism, naţionalism, şovinism, xenofobie...
Toate încercările de a demonstra că grupul nostru se ocupă doar cu latura religioasă (religia dacilor) şi culturală (cultura dacică, tracică şi vikingă) s-au lovit de reaua-credinţă proverbială a celor care au instrumentat acest dosar.
Într-un final, Parchetul obţine o condamnare simbolică de către Tribunalul Hunedoara. În măsura în care noi am cerut achitarea, acest ultim act al „justiţiei” mioritice ne-a spulberat orice iluzie că ne-am putea obţine dreptatea pe căile obişnuite.
Astfel încât ne vedem nevoiţi să facem publice detaliile acestei incredibile poveşti în cartea de faţă.
