 |
| O metoda eficienta (poate singura !) de a scoate lumea in strada! |
miercuri, 14 decembrie 2011
duminică, 28 august 2011
Păcatele capitale ale naţionalistului român
De vreo doua decenii naționaliștii romani se pot exprima aproximativ liber. Începând cu anii 90, au (re)apărut in peisajul civic, social, politic al României o mulțime de grupuri, grupulețe, mișcări, de sorginte mai mult sau mai puțin naționalistă. Puzderie de publicații de gen au apărut meteoritic în eteroclitul peisaj media post-revoluționar, legionarii, cei vechi si neofiții, au început timid sa miște, încă anchilozați de jumătatea de secol de repaus forțat...Lipsa de experiență, deficientele de organizare, dificultățile in comunicare, precum si inerția „antifascista” a imensei majorități a populației au făcut ca timidele încercări de ieșire în public sa se înece (in cel mai bun caz) într-o mare de indiferenta.
Pentru politia politica a noului regim a fost floare la ureche sa infiltreze, sa dezbine și, in cele din urma , sa zădărnicească orice încercare de coagulare a fortelor (dacă se poate spune astfel) de dreapta. Probabil ca astăzi, când lucrurile nu stau deloc mai bine pentru „ neo-verzi” ca acum doua decenii, „organele” mai monitorizează doar din inerție multele dar insignifiantele grupuscule naționaliste....
Dar oare asta sa fie problema...? Monitorizarea, persecutarea „radicalilor”de către organele statului sa fie motivul principal al al monumentalei ineficienţe a naționaliștilor mioritici...?
Daca studiem cu atenție ideologia și modul de acțiune al acestora, în mod obiectiv, ne vom da curând seama ca bieții noștri naționaliști nu prea mai au nevoie de adversari....Voi încerca mai jos sa analizez câteva aspecte discutabile (ca sa ma exprim eufemistic) ale teoriei si practicii mioritice într-ale naționalismului.
1) Inadecvarea : Majoritatea „legionarilor” actuali par blocați mental într-un etern „trecut glorios”. Parastase, pomeni, tabere de munca pe la biserici și mănăstiri, ședințe plictisitoare în care se rostogolesc vorbe frumoase si goale, aceleași de fiecare data, amintiri, nostalgii... Se re-editează cărți interbelice (în format și aspect interbelic...), se spun rugăciuni, se croiesc planuri cețoase, vagi și anacronice.... Tinerii camarazi au voci stinse, aspect emasculat, prăfuit, tinerele camarade poarta baticul ritual chiar si când au parul liber (il poarta pe creier iar asta se simte chiar dacă nu e vizibil cu ochiul liber), paradoxal, bătrânii ruginiți prin pușcăriile comuniste par ceva mai vitali decât generația „neo-legionara” ! Acești venerabili seniori însă și au pierdut demult capacitatea de a înțelege nuanțat realitățile lumii de azi, total diferite de anii ‘40!
2) Fundamentalismul ortodox: Naționaliștii mioritici sunt fanii cei mai exaltați ai tuturor obscurilor călugări, ieromonahi, ,stareți, care mai de care mai dogmatici, mai fanatici, mai bigoți. Anti-evoluționiști furibunzi, aceștia il considera, probabil, pe Darwin un jidan ungur plătit de Soros sa demoleze adevărurile din Biblie. Se înghesuie sa pupe bucăți de cadavre, presupus sfinte, se strâng din când în când, uneori public, sa denunțe noile acte de identitate cu „cip 666”, si, chiar dacă le place sa creadă ca își iubesc țara si sunt, mai mult sau mai puțin, antisemiți, venerează istoria, legendele și personajele legendare ale unui trib de prin deșerturile Orientului.
3) Aprehensiunea spre regimurile fundamentaliste orientale: Din nou ciudat pentru niște oameni care pretind ca-și iubesc națiunea mai presus de orice, naționaliștii mioritici sunt fascinați de figurile dictatoriale orientale, cu precădere arabi islamiști. E plin Internetul de elogii desantate aduse de naționaliștii romani unor sinistre personaje precum Muammar Ghadaffi, Saddam Hussein, si alții...Aici ar putea intra și antipatia pe care „verzii” actuali o poarta alianței militare NATO, văzuta – culmea ! – ca instrument al barbariei mondiale împotriva bietelor popoare arabe. Se pare ca neo-legionarii actuali au uitat faptul ca vechii legionari, cei veritabili, exilați in Occident, si-au găsit un aliat veritabil in NATO, in lupta de rezistenta împotriva bolșevizării României...
4) Nostalgia ceaușistă: Forumurile si blogurile „verzi” abunda in apologii ale statului autoritar . Naționaliștii visează un astfel de sistem in care un stat puternic sa gestioneze întreaga avuție a neamului, care sa se angajeze în mărețe proiecte naționale și care sa nu se împiedice în mărunțișuri precum drepturile și libertățile cetățeanului. Astfel încât nu e de mirare faptul ca „neo-legionarii” (Ion Coja e exemplar în aceasta privință) idealizează regimul național-bolșevic care i-a permis unui țigan bâlbâit si analfabet sa scornească proiecte faraonice pe spinarea unui popor înfometat, cu calus la gura!
5) Protocronismul si glorificarea unei istorii presupus glorioase: „Verzii” nu reușesc sa privească cu obiectivitate istoria plaiurilor mioritice. Conștientul lor colectiv e îmbâcsit pana la saturație de legendele si mitologia confecționate de „istorici” amatori sau securiști profesioniști. Neamul romanesc, in concepția acestora este o chintesență de calități si virtuți excepționale iar realitatea actuala (cea în care România este țara cea mai săracă, mai înapoiată, mai bigota si mai puțin alfabetizata din Uniunea Europeana) e doar rezultatul malversațiunilor malefice ale eternei Conspirații Mondiale împotriva neamului romanesc....
6) Fascinația stângii: Extrem de ciudat, chiar paradoxal pentru o mișcare ce se revendica ideologiei de extrema dreapta, neo-verzi au adoptat multe din ideile, dezideratele si discursul stângii. Exaltarea muncii (cu precădere a celei manuale) ca scop în sine, nobila datorie, nu doar ca mijloc de trai, antipatia manifesta fata de capitalism, disprețul suveran fata de legile economice, teoretizarea confiscării, naționalizării, si redistribuirii averilor in scopuri „sociale” ii fac pe acești asa-ziși legionari mai degrabă niște comuniști îmbibați de ortodoxie !
Mai poate „naționalismul romanesc” , in atare condiții, sa reprezinte o cale viabila, sa-si păstreze puterea de „seductie” care, in urma cu 7 decenii umplea țara cu „cămăși verzi”...? Ma îndoiesc....
Naționaliștii romani nu au învățat absolut nimic din trecerea deceniilor, rămânând aceleași glasuri furioase, răgușite, dar false, descrise de Caragiale acum mai bine de un secol:
„Moftangiul este patriot hotărât, naționalist exclusiv, român până în măduva oaselor! toată lumea trebuie s-o știe!
Guvernamental, sau, când din nenorocire nu se poate asta, opozant, moftangiul felicită Rrromânia în cazul întâi, o deplânge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubește până la nebunie. De aceea, el urăşte cu furie tot ce nu e român, tot ce nu e naţional.
El stimează agricultura, dar visează o industrie mare naţională, care să ne scape de tributul ce-l dăm străinilor: ceea ce-l înspăimântă este o cucerire a Rrromâniei pe terenul economic de către infamii de străini, ajutaţi de copiii vitregi ai ţărişoarii lui!
E om de partid, câtă vreme nu-i vorba decât de vederi asupra politicii interioare. Îndată însă ce e vorba de a ne prezenta faţă cu străinii, el crede că toţi românii trebuie să uite micile pasiuni şi, dându-şi mâna frăţeşte, să păşească strâns uniţi faţă cu primejdia economică, politică, socială şi culturală a Naţiunii! Inimicul comun este străinul! jos Străinismul!! sus Rrromânismul!!!
Oricine gândeşte altfel... e un trădător!”
Pentru politia politica a noului regim a fost floare la ureche sa infiltreze, sa dezbine și, in cele din urma , sa zădărnicească orice încercare de coagulare a fortelor (dacă se poate spune astfel) de dreapta. Probabil ca astăzi, când lucrurile nu stau deloc mai bine pentru „ neo-verzi” ca acum doua decenii, „organele” mai monitorizează doar din inerție multele dar insignifiantele grupuscule naționaliste....
Dar oare asta sa fie problema...? Monitorizarea, persecutarea „radicalilor”de către organele statului sa fie motivul principal al al monumentalei ineficienţe a naționaliștilor mioritici...?
Daca studiem cu atenție ideologia și modul de acțiune al acestora, în mod obiectiv, ne vom da curând seama ca bieții noștri naționaliști nu prea mai au nevoie de adversari....Voi încerca mai jos sa analizez câteva aspecte discutabile (ca sa ma exprim eufemistic) ale teoriei si practicii mioritice într-ale naționalismului.
1) Inadecvarea : Majoritatea „legionarilor” actuali par blocați mental într-un etern „trecut glorios”. Parastase, pomeni, tabere de munca pe la biserici și mănăstiri, ședințe plictisitoare în care se rostogolesc vorbe frumoase si goale, aceleași de fiecare data, amintiri, nostalgii... Se re-editează cărți interbelice (în format și aspect interbelic...), se spun rugăciuni, se croiesc planuri cețoase, vagi și anacronice.... Tinerii camarazi au voci stinse, aspect emasculat, prăfuit, tinerele camarade poarta baticul ritual chiar si când au parul liber (il poarta pe creier iar asta se simte chiar dacă nu e vizibil cu ochiul liber), paradoxal, bătrânii ruginiți prin pușcăriile comuniste par ceva mai vitali decât generația „neo-legionara” ! Acești venerabili seniori însă și au pierdut demult capacitatea de a înțelege nuanțat realitățile lumii de azi, total diferite de anii ‘40!
2) Fundamentalismul ortodox: Naționaliștii mioritici sunt fanii cei mai exaltați ai tuturor obscurilor călugări, ieromonahi, ,stareți, care mai de care mai dogmatici, mai fanatici, mai bigoți. Anti-evoluționiști furibunzi, aceștia il considera, probabil, pe Darwin un jidan ungur plătit de Soros sa demoleze adevărurile din Biblie. Se înghesuie sa pupe bucăți de cadavre, presupus sfinte, se strâng din când în când, uneori public, sa denunțe noile acte de identitate cu „cip 666”, si, chiar dacă le place sa creadă ca își iubesc țara si sunt, mai mult sau mai puțin, antisemiți, venerează istoria, legendele și personajele legendare ale unui trib de prin deșerturile Orientului.
3) Aprehensiunea spre regimurile fundamentaliste orientale: Din nou ciudat pentru niște oameni care pretind ca-și iubesc națiunea mai presus de orice, naționaliștii mioritici sunt fascinați de figurile dictatoriale orientale, cu precădere arabi islamiști. E plin Internetul de elogii desantate aduse de naționaliștii romani unor sinistre personaje precum Muammar Ghadaffi, Saddam Hussein, si alții...Aici ar putea intra și antipatia pe care „verzii” actuali o poarta alianței militare NATO, văzuta – culmea ! – ca instrument al barbariei mondiale împotriva bietelor popoare arabe. Se pare ca neo-legionarii actuali au uitat faptul ca vechii legionari, cei veritabili, exilați in Occident, si-au găsit un aliat veritabil in NATO, in lupta de rezistenta împotriva bolșevizării României...
4) Nostalgia ceaușistă: Forumurile si blogurile „verzi” abunda in apologii ale statului autoritar . Naționaliștii visează un astfel de sistem in care un stat puternic sa gestioneze întreaga avuție a neamului, care sa se angajeze în mărețe proiecte naționale și care sa nu se împiedice în mărunțișuri precum drepturile și libertățile cetățeanului. Astfel încât nu e de mirare faptul ca „neo-legionarii” (Ion Coja e exemplar în aceasta privință) idealizează regimul național-bolșevic care i-a permis unui țigan bâlbâit si analfabet sa scornească proiecte faraonice pe spinarea unui popor înfometat, cu calus la gura!
5) Protocronismul si glorificarea unei istorii presupus glorioase: „Verzii” nu reușesc sa privească cu obiectivitate istoria plaiurilor mioritice. Conștientul lor colectiv e îmbâcsit pana la saturație de legendele si mitologia confecționate de „istorici” amatori sau securiști profesioniști. Neamul romanesc, in concepția acestora este o chintesență de calități si virtuți excepționale iar realitatea actuala (cea în care România este țara cea mai săracă, mai înapoiată, mai bigota si mai puțin alfabetizata din Uniunea Europeana) e doar rezultatul malversațiunilor malefice ale eternei Conspirații Mondiale împotriva neamului romanesc....
6) Fascinația stângii: Extrem de ciudat, chiar paradoxal pentru o mișcare ce se revendica ideologiei de extrema dreapta, neo-verzi au adoptat multe din ideile, dezideratele si discursul stângii. Exaltarea muncii (cu precădere a celei manuale) ca scop în sine, nobila datorie, nu doar ca mijloc de trai, antipatia manifesta fata de capitalism, disprețul suveran fata de legile economice, teoretizarea confiscării, naționalizării, si redistribuirii averilor in scopuri „sociale” ii fac pe acești asa-ziși legionari mai degrabă niște comuniști îmbibați de ortodoxie !
Mai poate „naționalismul romanesc” , in atare condiții, sa reprezinte o cale viabila, sa-si păstreze puterea de „seductie” care, in urma cu 7 decenii umplea țara cu „cămăși verzi”...? Ma îndoiesc....
Naționaliștii romani nu au învățat absolut nimic din trecerea deceniilor, rămânând aceleași glasuri furioase, răgușite, dar false, descrise de Caragiale acum mai bine de un secol:
„Moftangiul este patriot hotărât, naționalist exclusiv, român până în măduva oaselor! toată lumea trebuie s-o știe!
Guvernamental, sau, când din nenorocire nu se poate asta, opozant, moftangiul felicită Rrromânia în cazul întâi, o deplânge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubește până la nebunie. De aceea, el urăşte cu furie tot ce nu e român, tot ce nu e naţional.
El stimează agricultura, dar visează o industrie mare naţională, care să ne scape de tributul ce-l dăm străinilor: ceea ce-l înspăimântă este o cucerire a Rrromâniei pe terenul economic de către infamii de străini, ajutaţi de copiii vitregi ai ţărişoarii lui!
E om de partid, câtă vreme nu-i vorba decât de vederi asupra politicii interioare. Îndată însă ce e vorba de a ne prezenta faţă cu străinii, el crede că toţi românii trebuie să uite micile pasiuni şi, dându-şi mâna frăţeşte, să păşească strâns uniţi faţă cu primejdia economică, politică, socială şi culturală a Naţiunii! Inimicul comun este străinul! jos Străinismul!! sus Rrromânismul!!!
Oricine gândeşte altfel... e un trădător!”
joi, 21 iulie 2011
FASCISMUL „ANTIFASCIST”
Au trecut aproape 70 de ani de când ultimul război mondial s-a încheiat. Victoria Aliaților a însemnat, asa cum s-a întâmplat de atâtea ori de-a lungul istoriei, nu doar impunerea de despăgubiri materiale celor învinși ci și demararea unui lung și extrem de ambițios proces de dizolvare a întregului eșafodaj politic, ideologic, spiritual al statelor înfrânte. Fascismul, național-socialismul, naționalismul, rasismul au fost puse la index, împreuna atât cu ramurile lor, cât și cu rădăcinile. Acestui scop „nobil”, cel al denazificării, i-au fost scuzate orice mijloace. Înaltul comandament, telul suprem, a devenit impunerea sistemului democratic și înlăturarea prin orice mijloace, a ultimelor urme „naziste” din conștiința celor ce au fost expuși diabolizatei ideologii.
Pentru învingători, nu a fost extrem de dificil sa înfăptuiască aceste lucruri, având în vedere ca, în calitate de acuzatori victorioși, dispuneau de absolut toate mijloacele materiale și logistice posibile. De cealaltă parte, învinșii, au fost deposedați de orice drept, ne-beneficiind de nicio circumstanța atenuanta, ori rezerva cu privire la monstruozitatea crimei pe care se presupunea ca ar fi comis-o. Întreaga evoluție post-belica este o încununare strălucita a dictonului care ne spune ca doar învingătorii scriu istoria. Învinșii nu au avut altceva de făcut decât sa înghită cu noduri fosta propaganda de război a învingătorilor, devenita acum „adevăr istoric”, absolutizat și sigilat cu parafa Codului Penal.
In elanul lor „denazificator” care a trecut ca un tsunami prin toate compartimentele vieții sociale, politice, culturale, etc., învingătorii au pierdut demult rațiunea principala a acestui proces. Un condamnabil exces de zel „antifascist” a adus lumea în care trăim într-un periculos derapaj totalitar.
Noi, cei de azi, nu știm ce s-a întâmplat cu adevărat acum 70 de ani decât din istoria scrisa de învingători, de „antifasciști”... Iar din aceasta istorie (mai mult sau mai puțin obiectiva) putem trage concluzia ca sistemul ideologic înfrânt și repudiat avea următoarele caracteristici:
- Era extrem de represiv.
- Practica discriminarea unor anumite rase, etnii in defavoarea altora
- A dus propaganda pe cele mai înalte culmi
- Practica cenzura
- A întărit in mod extrem birocrația de stat.
- A favorizat si determinat apariția „statului polițienesc”
- Interzicea criticarea politicilor de stat
Din studierea acestor caracteristici am putea crede ca inamicii nazismului vor face tot ce le sta in putința pentru crearea si cultivarea unui sistem global bazat pe democrație, libertate, rațiune, garantare a liberei exprimări, egalitate de șanse.
Din nefericire, lucrurile nu stau deloc asa... Asistam astăzi la fascizarea galopanta a întregii societăți occidentale si nu numai, o fascizare care – culmea! – se practica tocmai in numele atotputernicei dogme antifasciste care domina componenta intelectuala, sociala si culturala a lumii in care trăim. Caci „political corectness-ul” este exact fascismul întors pe dos !
Reprimarea brutala a libertății de expresie e astăzi la ordinea zilei. Rând pe rând, state pretins „democrate”, pretins „de drept”, au interzis dezbaterea anumitor subiecte, au pus călușul unor legi abuzive in gura celor ce-si pun întrebări, refuzând sa înghită varianta predigerata a adevărului „oficial”. Legea privind interzicerea exprimării oricăror îndoieli cu privire la existenta sau dimensiunile Holocaustului pare extrasa din cea mai întunecată minte totalitarista (nazista...?).
Se impun din ce in ce mai des măsuri rasial sau etnic-discriminatorii in statele „democratice” , „antifasciste”. Astăzi, discriminarea se numește „affirmativ action” sau chiar (probabil într-un acces de tâmpă sinceritate) „discriminare pozitiva”. Ea se practica, in exclusivitate, in dauna caucazienilor. Este notoriu ca in multe state europene a fi alb începe sa fie un handicap, in condițiile in care statele respective impun politici de sprijinire, favorizare a raselor ne-albe, a musulmanilor, ne-europenilor, imigranților in general, minorităților sexuale. Orice încercare de a pune in discuție aceste politici, exprimarea unor rezerve fata de justețea aplicarii discriminării, pune in mișcare rapid o monstruoasa mașinărie „antifascista”, alcătuită din media mainstream, asa zisa „societate civila antifascista”, aparatul justițiar, etc. „Ereticul” este rapid scos din joc, cărțile ii sunt confiscate, ideile exprimate sunt puse la index, iar dezbaterea este sugrumata din fașă , încă inainte de a începe... Nu e asa ca seamăna cu „rugurile de cărți” pe care le făceau naziștii...?
„Antifascismul” s-a transformat într-o religie, are biblia ei, bisericile ei, dogmele ei și, mai ales, inchiziția ei... Aceasta religie a devenit atât de totalitara, atât de ... fascista (!) încât astăzi , de exemplu, a ridica bratul drept reprezinta, in Europa, o blasfemie de neiertat sancționată exemplar.
Despre propaganda, nu putem spune decât ca „antifasciștii” au preluat, perfecționat si dus pe culmi pe care Goebbels nu le visa, propaganda nazista. Sute de mii de tineri sunt spălați anual pe creier în universitățile politice „antifasciste”, indoctrinați in religia perpetuei si infinitei culpabilizări a „bărbatului alb”. Political Corectness-ul, Multiculturalismul, Socialismul, Freudo-marxismul, Feminismul extremist misandrin, Veganismul, sunt noi idoli, noii vectori ai ideologilor fascismului „antifascist”. Trupele de asalt „antifasciste”, învestmântate in negru, comit periodic câte un „Kristallnacht” prin vreo capitala europeana...
Astfel, bărbatul alb a ajuns evreul,”Juden” „jidanul” in ochii establishmentului politic ,social, cultural de astăzi. El mai poate fi expiat doar de apartenența la o minoritate sexuala. Daca, însa, e si heterosexual pe lângă celelalte doua handicapuri, nimeni si nimic nu-i poate șterge steaua galbena pe care societatea actuala i-o aplica, stigmat al unei potențialități „fasciste”!
Marius Mitea
Pentru învingători, nu a fost extrem de dificil sa înfăptuiască aceste lucruri, având în vedere ca, în calitate de acuzatori victorioși, dispuneau de absolut toate mijloacele materiale și logistice posibile. De cealaltă parte, învinșii, au fost deposedați de orice drept, ne-beneficiind de nicio circumstanța atenuanta, ori rezerva cu privire la monstruozitatea crimei pe care se presupunea ca ar fi comis-o. Întreaga evoluție post-belica este o încununare strălucita a dictonului care ne spune ca doar învingătorii scriu istoria. Învinșii nu au avut altceva de făcut decât sa înghită cu noduri fosta propaganda de război a învingătorilor, devenita acum „adevăr istoric”, absolutizat și sigilat cu parafa Codului Penal.
In elanul lor „denazificator” care a trecut ca un tsunami prin toate compartimentele vieții sociale, politice, culturale, etc., învingătorii au pierdut demult rațiunea principala a acestui proces. Un condamnabil exces de zel „antifascist” a adus lumea în care trăim într-un periculos derapaj totalitar.
Noi, cei de azi, nu știm ce s-a întâmplat cu adevărat acum 70 de ani decât din istoria scrisa de învingători, de „antifasciști”... Iar din aceasta istorie (mai mult sau mai puțin obiectiva) putem trage concluzia ca sistemul ideologic înfrânt și repudiat avea următoarele caracteristici:
- Era extrem de represiv.
- Practica discriminarea unor anumite rase, etnii in defavoarea altora
- A dus propaganda pe cele mai înalte culmi
- Practica cenzura
- A întărit in mod extrem birocrația de stat.
- A favorizat si determinat apariția „statului polițienesc”
- Interzicea criticarea politicilor de stat
Din studierea acestor caracteristici am putea crede ca inamicii nazismului vor face tot ce le sta in putința pentru crearea si cultivarea unui sistem global bazat pe democrație, libertate, rațiune, garantare a liberei exprimări, egalitate de șanse.
Din nefericire, lucrurile nu stau deloc asa... Asistam astăzi la fascizarea galopanta a întregii societăți occidentale si nu numai, o fascizare care – culmea! – se practica tocmai in numele atotputernicei dogme antifasciste care domina componenta intelectuala, sociala si culturala a lumii in care trăim. Caci „political corectness-ul” este exact fascismul întors pe dos !
Reprimarea brutala a libertății de expresie e astăzi la ordinea zilei. Rând pe rând, state pretins „democrate”, pretins „de drept”, au interzis dezbaterea anumitor subiecte, au pus călușul unor legi abuzive in gura celor ce-si pun întrebări, refuzând sa înghită varianta predigerata a adevărului „oficial”. Legea privind interzicerea exprimării oricăror îndoieli cu privire la existenta sau dimensiunile Holocaustului pare extrasa din cea mai întunecată minte totalitarista (nazista...?).
Se impun din ce in ce mai des măsuri rasial sau etnic-discriminatorii in statele „democratice” , „antifasciste”. Astăzi, discriminarea se numește „affirmativ action” sau chiar (probabil într-un acces de tâmpă sinceritate) „discriminare pozitiva”. Ea se practica, in exclusivitate, in dauna caucazienilor. Este notoriu ca in multe state europene a fi alb începe sa fie un handicap, in condițiile in care statele respective impun politici de sprijinire, favorizare a raselor ne-albe, a musulmanilor, ne-europenilor, imigranților in general, minorităților sexuale. Orice încercare de a pune in discuție aceste politici, exprimarea unor rezerve fata de justețea aplicarii discriminării, pune in mișcare rapid o monstruoasa mașinărie „antifascista”, alcătuită din media mainstream, asa zisa „societate civila antifascista”, aparatul justițiar, etc. „Ereticul” este rapid scos din joc, cărțile ii sunt confiscate, ideile exprimate sunt puse la index, iar dezbaterea este sugrumata din fașă , încă inainte de a începe... Nu e asa ca seamăna cu „rugurile de cărți” pe care le făceau naziștii...?
„Antifascismul” s-a transformat într-o religie, are biblia ei, bisericile ei, dogmele ei și, mai ales, inchiziția ei... Aceasta religie a devenit atât de totalitara, atât de ... fascista (!) încât astăzi , de exemplu, a ridica bratul drept reprezinta, in Europa, o blasfemie de neiertat sancționată exemplar.
Despre propaganda, nu putem spune decât ca „antifasciștii” au preluat, perfecționat si dus pe culmi pe care Goebbels nu le visa, propaganda nazista. Sute de mii de tineri sunt spălați anual pe creier în universitățile politice „antifasciste”, indoctrinați in religia perpetuei si infinitei culpabilizări a „bărbatului alb”. Political Corectness-ul, Multiculturalismul, Socialismul, Freudo-marxismul, Feminismul extremist misandrin, Veganismul, sunt noi idoli, noii vectori ai ideologilor fascismului „antifascist”. Trupele de asalt „antifasciste”, învestmântate in negru, comit periodic câte un „Kristallnacht” prin vreo capitala europeana...
Astfel, bărbatul alb a ajuns evreul,”Juden” „jidanul” in ochii establishmentului politic ,social, cultural de astăzi. El mai poate fi expiat doar de apartenența la o minoritate sexuala. Daca, însa, e si heterosexual pe lângă celelalte doua handicapuri, nimeni si nimic nu-i poate șterge steaua galbena pe care societatea actuala i-o aplica, stigmat al unei potențialități „fasciste”!
Marius Mitea
sâmbătă, 25 iunie 2011
Sexologie Ortodoxă - strict autentic !!!
Motto “Sa ne ferim de pipait si atingere caci negresit ne vom pangari trupeste, nimic nefiind mai primejdios decat acest simt." – Filocalia
(http://www.filocalia.ro/)
Am cules de pe un singur topic al unui forum ortodox câteva perle de înţelepciune creştinească, pe care nu ne lasă inima să nu le împărtăşim poporului drept-credincios. Aşadar, fiţi cu luare-aminte la prea-sfintele învăţături despre cum să ne desfăşurăm viaţa sexuală fără orgasm, în neîncetată rugăciune, şi, de asemenea, care sunt poziţiile sexuale care îţi vor asigura un loc în împărăţia cerurilor !
"Orgasmul este o experienta puternica care are ca urmare diminuarea functiilor spirituale: slabirea simturilor, a ratiunii."
"Ori crezi în spermatozoizi ori în Dumnezeu. Daca Dumnezeu exista, nu are nevoie de orgasme ca sa faca spermatozoizii sa înainteze."
"Dumnezeu nu are nevoie de spermatozoizi, Hristos le-a spus evreilor ca Dumnezeu poate ridica urmasi lui Avram din pietrele de pe jos."
"Desfrânarea e generata de atractia spre orgasm. Daca tu lupti pentru a-ti înfrâna orgasmul evident nu mai esti atras de desfrânare."
"Placerile sunt bune numai acelea care permit rugaciunea neîncetata."
.
"Noi trebuie sa fim mereu în Dumnezeu prin rugaciune. Patima e tocmai cautarea placerii care nu se poate face decât parasind pe Dumnezeu."
"Deci Sfintii Parinti Ioachim si Ana au conceput-o pe Maica Domnului asa cum trebuie conceputi toti copiii, cu evitarea placerii. Evitarea placerii nu opreste ejacularea.Ţ
"Orgasmul e un fenomen psihologic prin care cineva are impresia ca-l poseda pe celalalt, ma rog e ceva spurcat de care nu e bine sa vorbim."
"Copiii aceia anemici(facuti fara orgasm-n.m.)sunt mai înclinati spre spiritualitate, decât cei plini de energie care de obicei îsi cheltuiesc viata în zburdari. Asta nu înseamna ca ai dreptate în relatia pe care o faci între orgasm si copiii plini de energie, mi se pare o aiureala."
"Trebuie sa te înfrânezi de la toate iar împlinirea celor zece porunci nu e suficienta pentru mântuire. Trebuie sa renunti la toata viata ta."
"Pentru ceilalti: nu trebuie sa fiu însurat sa înteleg lucrurile acestea, dimpotriva, le întelege mai bine un om neînsurat fiindca e vorba despre faptul ca orgasmul atrofiaza treptat, fara sa-ti dai seama, functiile sufletului."
"INTREBARE: Daca in momentul conceptiei , cei doi sunt secatuiti, puturosi, cu ambitii numai materiale Patimi siu mai ales fac dragoste din plictiseala, la ce copil sa ne asteptam?...cind mama in timpul actului sexual in loc sa se concentreze pe orgasm, pe scinteie,...ea sta si casca, citeste ziarul, isi aranjeaza unghiile, sau raspunde la telefon RASPUNS: - Ce ai zice daca în loc sa fie concentrata pe orgasm e concentrata pe Hristos, în rugaciune?" (!!!!)
"Orgasmul nu e creat de Dumnezeu. Împerecherea trupeasca între doi oameni genereaza fantasme care se acumuleaza începând din vârsta pubertatii si ajungând un vulcan de patimi si pofta, care genereaza orgasmul în momentul raportului sexual."
"Orgasmul poate fi evitat în timpul actului sexual, survine numai ]n urma unei miscari de acceptare din partea inimii noastre."
"Orgasmul daca e luat spre placere, e spurcat, adica ne spurca, ne modifica structura spirituala si aceasta modificare va fi o sursa de chin în vesnicie."
"Placerea e o forma degenerata de bucurie. Dumnezeu a facut omul spre fericire si prin cadere el gaseste satisfactie în lucrurile materiale."
"Acum ar fi ceva de spus în legatura cu miscarile din timpul actului sexual, majoritatea sunt facute pentru obtinerea orgasmului. O unire trupeasca fara urmarirea orgasmului cred ca presupune renuntarea la miscarile ritmice.
Barbatul trebuie sa renunte la miscarea ritmica a bazinului, înainte si înapoi, care e animalica si la gesturile care urmaresc producerea placerii. Unirea trupeasca trebuie sa fie o expresie a unirii spirituale, nu o cautare a placerii."
E suficient ca cei doi au ajuns la momentul când sunt uniti trupeste, pot ramâne asa un timp, nu trebuie facute acele miscari repetate ale barbatului.
Calea catre vesnicie este mortificarea. Daca mori înainte de a muri, nu vei mai muri când vei muri. Cine îsi iubeste sufletul si-l va pierde.
Orgasmul distruge personalitatea umana progresiv, asta e ideea. Omului îi slabesc puterile sufletesti, e o dezintegrare ireversibila, asemenea schizofreniei.
Prin mortificare înteleg sa lase omul orice în fiecare secunda. Tu te sperii de cuvinte, ca ar semana cu practici pagâne. Toti Sfintii si-au mortificat trupurile. Sfântul Siluan spune ca nu poti dobândi smerenia decât daca omori trupul. Trebuie sa omori toate miscarile, privirile, gândurile.
Cum am mai zis, cred ca nu trebuie cautat orgasmul, deci barbatul nu trebuie sa faca acele miscari animalice ci pur-si-simplu sa stea cu sotia îmbratisati iar ejacularea va veni. Însa toate acestea numai daca sunt dupa voia lui Dumnezeu, daca pe primul plan e rugaciunea, ramânerea în duh în Dumnezeu.
Orice forma de cautare a placerii aduce moartea, indiferent ca e în casatorie sau în afara ei (dar la cei care au relatii trupesti în afara casatoriei se adauga si mai multa pierzare): cine seamana în trup din trup va culege putreziciune iar cine seamana în Duhul din Duhul va culege roade de viata vesnica.
Sexul nu e o necesitate fiziologica, cum poti gândi asa ceva? E doar o obsesie a celor împatimiti. Placerea sexuala nu este creata de Dumnezeu ci este nascuta din împatimire.
Orgasmul vine împotriva vointei divine. Daca orgasmul ar fi de la Dumnezeu, atunci ar putea surveni fara participarea vointei omenesti (sau fara ambianta actului sexual), dar întotdeauna orgasmul intervine ca urmare a înclinarii vointei/inimii spre dorinta obtinerii acestei placeri. Daca omul respinge tentatia acestei înclinari/alegeri, orgasmul nu survine. Definitia data de medici e definitia data de niste nebuni. Medicii sunt nebuni. Uite aici explicatii ale erotismului date de oameni zdraveni la minte: http://www.filocalia.ro/despre/8/Curvia_-_Curatia
Nu suntem pe aceasta lume sa traim ci sa murim în fiecare secunda.
...si acum, un citat (tot de pe forumul ortodox) care vine ca o concluzie fireasca:
Naturaletea si normalitatea sunt lucruri rele. Naturaletea este manifestarea pornirilor trupesti/animalice iar normalitatea este modelul majoritatii pacatoase.
(http://www.filocalia.ro/)
Am cules de pe un singur topic al unui forum ortodox câteva perle de înţelepciune creştinească, pe care nu ne lasă inima să nu le împărtăşim poporului drept-credincios. Aşadar, fiţi cu luare-aminte la prea-sfintele învăţături despre cum să ne desfăşurăm viaţa sexuală fără orgasm, în neîncetată rugăciune, şi, de asemenea, care sunt poziţiile sexuale care îţi vor asigura un loc în împărăţia cerurilor !
"Orgasmul este o experienta puternica care are ca urmare diminuarea functiilor spirituale: slabirea simturilor, a ratiunii."
"Ori crezi în spermatozoizi ori în Dumnezeu. Daca Dumnezeu exista, nu are nevoie de orgasme ca sa faca spermatozoizii sa înainteze."
"Dumnezeu nu are nevoie de spermatozoizi, Hristos le-a spus evreilor ca Dumnezeu poate ridica urmasi lui Avram din pietrele de pe jos."
"Desfrânarea e generata de atractia spre orgasm. Daca tu lupti pentru a-ti înfrâna orgasmul evident nu mai esti atras de desfrânare."
"Placerile sunt bune numai acelea care permit rugaciunea neîncetata."
.
"Noi trebuie sa fim mereu în Dumnezeu prin rugaciune. Patima e tocmai cautarea placerii care nu se poate face decât parasind pe Dumnezeu."
"Deci Sfintii Parinti Ioachim si Ana au conceput-o pe Maica Domnului asa cum trebuie conceputi toti copiii, cu evitarea placerii. Evitarea placerii nu opreste ejacularea.Ţ
"Orgasmul e un fenomen psihologic prin care cineva are impresia ca-l poseda pe celalalt, ma rog e ceva spurcat de care nu e bine sa vorbim."
"Copiii aceia anemici(facuti fara orgasm-n.m.)sunt mai înclinati spre spiritualitate, decât cei plini de energie care de obicei îsi cheltuiesc viata în zburdari. Asta nu înseamna ca ai dreptate în relatia pe care o faci între orgasm si copiii plini de energie, mi se pare o aiureala."
"Trebuie sa te înfrânezi de la toate iar împlinirea celor zece porunci nu e suficienta pentru mântuire. Trebuie sa renunti la toata viata ta."
"Pentru ceilalti: nu trebuie sa fiu însurat sa înteleg lucrurile acestea, dimpotriva, le întelege mai bine un om neînsurat fiindca e vorba despre faptul ca orgasmul atrofiaza treptat, fara sa-ti dai seama, functiile sufletului."
"INTREBARE: Daca in momentul conceptiei , cei doi sunt secatuiti, puturosi, cu ambitii numai materiale Patimi siu mai ales fac dragoste din plictiseala, la ce copil sa ne asteptam?...cind mama in timpul actului sexual in loc sa se concentreze pe orgasm, pe scinteie,...ea sta si casca, citeste ziarul, isi aranjeaza unghiile, sau raspunde la telefon RASPUNS: - Ce ai zice daca în loc sa fie concentrata pe orgasm e concentrata pe Hristos, în rugaciune?" (!!!!)
"Orgasmul nu e creat de Dumnezeu. Împerecherea trupeasca între doi oameni genereaza fantasme care se acumuleaza începând din vârsta pubertatii si ajungând un vulcan de patimi si pofta, care genereaza orgasmul în momentul raportului sexual."
"Orgasmul poate fi evitat în timpul actului sexual, survine numai ]n urma unei miscari de acceptare din partea inimii noastre."
"Orgasmul daca e luat spre placere, e spurcat, adica ne spurca, ne modifica structura spirituala si aceasta modificare va fi o sursa de chin în vesnicie."
"Placerea e o forma degenerata de bucurie. Dumnezeu a facut omul spre fericire si prin cadere el gaseste satisfactie în lucrurile materiale."
"Acum ar fi ceva de spus în legatura cu miscarile din timpul actului sexual, majoritatea sunt facute pentru obtinerea orgasmului. O unire trupeasca fara urmarirea orgasmului cred ca presupune renuntarea la miscarile ritmice.
Barbatul trebuie sa renunte la miscarea ritmica a bazinului, înainte si înapoi, care e animalica si la gesturile care urmaresc producerea placerii. Unirea trupeasca trebuie sa fie o expresie a unirii spirituale, nu o cautare a placerii."
E suficient ca cei doi au ajuns la momentul când sunt uniti trupeste, pot ramâne asa un timp, nu trebuie facute acele miscari repetate ale barbatului.
Calea catre vesnicie este mortificarea. Daca mori înainte de a muri, nu vei mai muri când vei muri. Cine îsi iubeste sufletul si-l va pierde.
Orgasmul distruge personalitatea umana progresiv, asta e ideea. Omului îi slabesc puterile sufletesti, e o dezintegrare ireversibila, asemenea schizofreniei.
Prin mortificare înteleg sa lase omul orice în fiecare secunda. Tu te sperii de cuvinte, ca ar semana cu practici pagâne. Toti Sfintii si-au mortificat trupurile. Sfântul Siluan spune ca nu poti dobândi smerenia decât daca omori trupul. Trebuie sa omori toate miscarile, privirile, gândurile.
Cum am mai zis, cred ca nu trebuie cautat orgasmul, deci barbatul nu trebuie sa faca acele miscari animalice ci pur-si-simplu sa stea cu sotia îmbratisati iar ejacularea va veni. Însa toate acestea numai daca sunt dupa voia lui Dumnezeu, daca pe primul plan e rugaciunea, ramânerea în duh în Dumnezeu.
Orice forma de cautare a placerii aduce moartea, indiferent ca e în casatorie sau în afara ei (dar la cei care au relatii trupesti în afara casatoriei se adauga si mai multa pierzare): cine seamana în trup din trup va culege putreziciune iar cine seamana în Duhul din Duhul va culege roade de viata vesnica.
Sexul nu e o necesitate fiziologica, cum poti gândi asa ceva? E doar o obsesie a celor împatimiti. Placerea sexuala nu este creata de Dumnezeu ci este nascuta din împatimire.
Orgasmul vine împotriva vointei divine. Daca orgasmul ar fi de la Dumnezeu, atunci ar putea surveni fara participarea vointei omenesti (sau fara ambianta actului sexual), dar întotdeauna orgasmul intervine ca urmare a înclinarii vointei/inimii spre dorinta obtinerii acestei placeri. Daca omul respinge tentatia acestei înclinari/alegeri, orgasmul nu survine. Definitia data de medici e definitia data de niste nebuni. Medicii sunt nebuni. Uite aici explicatii ale erotismului date de oameni zdraveni la minte: http://www.filocalia.ro/despre/8/Curvia_-_Curatia
Nu suntem pe aceasta lume sa traim ci sa murim în fiecare secunda.
...si acum, un citat (tot de pe forumul ortodox) care vine ca o concluzie fireasca:
Naturaletea si normalitatea sunt lucruri rele. Naturaletea este manifestarea pornirilor trupesti/animalice iar normalitatea este modelul majoritatii pacatoase.
joi, 16 iunie 2011
RĂZBOI CIVIL ÎN SUEDIA – SE ÎNTÂMPLA ACUM!
De ceva timp, câțiva jurnaliști curajoși trag semnale de alarmă: societatea suedeză se dezintegrează și este în pragul colapsului. Tara cunoscuta prin nume precum Volvo, ABBA, Bergman, începe să fie numita Bosnia Nordului. “Modelul suedez” nu mai înseamnă demult un stat pașnic si stabil, cu o economie avansată, ci o poveste “eurabă” de groaza despre utopia multiculturală, catastrofala politică socialistă si o imigrație infernală. Când au început să fie trase primele semnale de alarmă, unii le-au considerat simple exagerări, iar posibilitatea declanșării unui război civil in Suedia, plasată în domeniul paranoiei. Oare chiar a fost vorba de exagerări, de paranoia…?
Într-un recent studiu sociologic intitulat “Vi krigar mot svenskarna”,(“Purtam un război împotriva suedezilor”), tineri imigranți din Malmo au fost chestionați asupra motivelor pentru care comit infracțiuni. Deși nu se recunoaște oficial, cei mai mulți dintre infractorii imigranți sunt musulmani.. Într-unul din rarele cazuri in care media suedeza a spus adevărul, ziarul Aftonbladet a dezvăluit în urmă cu câțiva ani faptul că 9 din 10 cele mai periculoase grupări criminale din Suedia sunt constituite din imigranți musulmani. Păstrați aceasta cifra in minte in timp ce citiți acest articol:
Prin talharie, imigrantii poarta un razboi impotriva suedezilor
Valul de jafuri cu care s-a confruntat orașul Malmo anul trecut este de fapt parte a „războiului împotriva suedezilor”. Aceasta este explicația data de tălharii adolescenți proveniți din mediul imigranților atunci când , in cadrul unui studiu sociologic efectuat de Petra Åkesson, au fost întrebați de ce jefuiesc doar nativi suedezi. Ea a intervievat adolescenți cu vârsta intre 15 si 17 ani, atât individual, cat şi in grup.
Aproape 90% din numărul total al jafurilor raportate polţiei sunt comise de bande, nu de indivizi. „Când suntem in oraș si jefuim purtăm un război, un război împotriva suedezilor.” Aceasta declarație a fost repetată si întărită de câteva ori de tinerii tâlhari. „Puterea, pentru mine, înseamna ca Suedezii ăa mă privească cu teamă, sa îngenuncheze in faţa mea şi să-mi sărute picioarele.”. Băieții explica, răzând ,că „ai un fior de exaltare in trup atunci când jefuiești, simți o satisfacție absolută”. „E atât de ușor sa jefuiești suedezi, incredibil de ușor...”. „Jefuim zilnic, de câte ori vrem, cum vrem, când vrem!”. Tinerii imigranți ii văd pe suedezi ca fiind proşti si lași. ”Suedezii nu se apără, nu fac nimic, pur si simplu ne dau toate lucrurile lor. Sunt atât de pămpălai...!”. Tinerii tâlharii nu-si premeditează prea mult loviturile. ”Nu, doar vedem vreun suedez care arată a fi bogat sau are un mobil tare si, in momentul următor, il jefuim!”
De ce ii urăsc atat de mult pe suedezi? ”Pai, ei ne urăsc pe noi,” au răspuns tâlharii, potrivit lui Petra Åkesson. „Când un suedez se duce la cumpărături, doamna de la casa ii da restul in mana, il privește in ochi si ii zâmbește.. Cand mergem noi la cumpărături, pune restul pe casa si se uită in alta parte..”Lui Åkesson, care a fost adoptată din Sri Lanka si, in consecință , nu are o înfățișare foarte suedeză, nu ii este deloc greu sa-i facă pe băieți să vorbească despre nelegiuirile comise. Mai mult, aceștia chiar se laudă care a comis cele mai multe jafuri. Malin Åkerström, profesor de sociologie, vede doar o unică soluție:”Slujbe pentru toti. Daca asta implica dereglementarea pietei locurilor de munca, atunci asta trebuie sa facem.”
E interesant de observat ca acești imigranți musulmani declară deschis că sunt implicați într-un război si văd infracțiunile si crimele pe care le comit ca fiind justificabile, prin prisma aceasta. Numărul acuzațiilor de viol in Suedia a crescut de patru (!) ori in mai puțin de 20 de ani. Cazurile de viol in care sunt implicați copii cu vârsta sub 15 ani sunt de şase ori mai frecvente astăzi decât in urma cu o generație. Instabilitatea se extinde in majoritatea zonelor urbane si suburbane. Imigranți provenind din Algeria, Libia, Maroc si Tunisia domină numeric grupul suspecților de viol
Avocata Ann Christine Hjelm a descoperit ca 85% dintre violatorii condamnați sunt născuți in alte tari sau din părinti străini. Fenomenul nu este restrâns doar la Suedia. Numărul violurilor comise de către imigranții musulmani in tarile occidentale este atât de incredibil de mare încât este greu ca aceste violuri sa fie văzute ca niște simple acte întâmplatoare. Seamănă de fapt cu o formă de război. Asta se întâmplă in majoritatea ţărilor occidentale. Închisorile europene sunt tixite cu musulmani închiși pentru jafuri si alte infracțiuni violente, iar musulmanii ucid cu bombe civilii europeni. Putem vedea cum media oficiala se străduiește sa găsească o logica, o justificare , pentru această stare de fapt. Asta deoarece nu pot, sau nu vor, sa vadă evidenţa: acesta este exact comportamentul unei armate invadatoare: asasinate, violuri si jafuri. Dacă cei mai mulți dintre imigranții musulmani se văd ca niște cuceritori in război, totul capătă sens.
Malmo, din Suedia, pregătit ca, într-un deceniu sau doua sa devină primul oraș scandinav majoritar musulman, se confruntă cu de noua ori mai multe jafuri per capita, decât Copenhaga, Danemarca. Cu toate acestea, prioritatea principala a clasei politice suedeze in campania electorala pare a fi demonizarea Danemarcei vecine pentru „xenofobie” si dezbaterea „brutala” a temei imigrației musulmane. In timpul răzmeritelor jihadiste din Franța , premierul social democrat suedez Göran Persson a criticat modul in care a abordat guvernul francez această chestiune. „Pare o abordare brutală si războinică” Persson , de asemenea, a respins ideea sporirii numerice a poliţiei locale in Suedia ca „prim pas’. „Nu cred ca aceasta e calea pe care ar trebui să o alegem. A trimite semnale privind întărirea politiei înseamna a abandona linia politică pe care am ales sa o urmăm”- a spus premierul. Între timp, pentru că autoritățile au abandonat celei mai sălbatice anarhii cel de al treilea oraș ca mărime din Suedia, nativii suedezi ce se încăpățânează sa rămână acolo discută deschis despre formarea unor grupuri de vigilante înarmați cu bate de baseball care să se ocupe de siguranța copiilor.
Dar ce s-a întâmplat cu faimosul stat social suedez, veți întreba? Nu plătesc suedezii cele mai mari taxe si impozite din lume? Ba da. Dar zeci de miliarde de coroane, unii spun chiar sute de miliarde, sunt cheltuite anual pentru susținerea comunităților musulmane, in creștere exploziva. Suedia a devenit agenția de protecție sociala a întregii lumi, deoarece elitele politice au decis că masiva imigrație islamică e „bună pentru economie”. In curând, „armata” suedeza va număra nu mai mult de 5 mii de oameni, 5.000 de soldați pentru a apăra o țară de trei ori mai mare decât Anglia. Si va fi nevoie de circa un an pentru a-i strânge pe toți laolaltă, de prin misiunile de menținere a păcii din lumea larga. Curând Suedia însăşi ar putea avea nevoie acasă la ea de o misiune de menținere a păcii. Mult-lăudatul stat social suedez a devenit cea mai mare schema piramidală din lume, un ENRON cu steag național.
Chiar dacă Suedia reprezinta un exemplu extrem, chestiuni similare pot fi spuse cam despre întreaga Europa occidentală. Jihad-ul de pe străzile Franței pare a reprezenta primele hărțuieli ce anunță iminentul război civil Eurabian, provocat de masiva imigrație islamica si de tâmpenia multiculturalismului. Legea si ordinea se dizolva lent in orașele mai mari sau mai mici de pe întreg cuprinsul Europei, iar străzile sunt in mâinile bandelor de tineri infractori musulmani. In același timp, europenii plătesc unele din cele mai mari taxe si impozite din lume.
Trebuie sa reamintim autorităților ca cea mai importantă sarcină a statului – unii spun că ar trebui sa fie unica sarcină! – este sa impună domnia legii in schimbul taxelor pe care le plătim. De vreme ce a devenit evident ca nu mai e cazul sa vorbim despre asta in Eurabia, ar trebui sa ne întrebăm dacă aceste taxe si impozite mai sunt legitime. Poate ar fi timpul pentru o rebeliune fiscală paneuropeană: nu vom mai plăti impozitele pană când autoritățile nu vor restaura legea şi ordinea şi vor închide porțile imigrației islamice
E urgent! Când suficienți oameni simt că sistemul nu mai funcționează si că contractul social a fost rupt, întreaga țesătură a societății democratice se poate destrăma. Ce se va întâmpla când sistemul protecției sociale va da faliment, când nu vor mai fi suficienți bani pentru a „gresa” fricțiunile crescânde dintre imigranți si nativii europeni? Si ce se va întâmpla când oamenii vor descoperi că proprii lideri, prin rețelele UE si Euro-Arab Dialogue descrise de Bat Ye’or in cartea Eurabia, i-au incurajat pe toți acești musulmani sa se stabilească aici? Ne vom confrunta cu un șomaj monstruos, zeci de milioane de oameni vor fi furioși, speriați si umiliți, se vor simți trădați de sistem, de societate si de proprii lideri democratici. Ne confruntăm cu o situație nu mult diferită de Marea Criză care a dus la ascensiunea nazismului in 1930. Doar că „amenințarea islamica” e una mult mai concreta decât „amenințarea evreiasca” de atunci ! Oricum, exact trauma evenimentelor de acum 7 decenii e cea care ne întunecă, azi, judecata, atâta timp cât orice aducere în discuție a amenințării constituite de imigrația islamica este rapid denunțată ca „aceeași retorică folosită de naziști împotriva evreilor”. Europenii au fost dresați să le fie atâta de mult frică de propria umbră încât sunt incapabili sa vadă că întunericul poate sa vină și din altă parte ! Poate că Europa va arde din nou, ca o reacție tardivă la Auschwitz.
Marius Mitea
dupa The Brussels Journal
vineri, 27 mai 2011
De ce represiunea de la Costesti?
Cititorul de bună-credinţă îşi va pune fireasca întrebare: de ce statul român a cheltuit atâta energie în reprimarea unor activităţi care, la o mai atentă studiere, nu reprezentau nici un fel de pericol pentru integritatea şi securitatea acestuia...?
Iată care sunt, în viziunea noastră, motivele principale care au stat la baza represiunii:
1. Majoritatea oamenilor aflaţi, în momentul de faţă, în funcţii cheie ale statului, sunt purul produs al sistemului comunist. Caracterul lor a fost modelat în strâmbele tipare ideologice bolşevice, iar automatismele mentale dobândite le-au rămas până în ziua de azi, dirijându-le în continuare activitatea;
2. Aceşti oameni au fost obişnuiţi să reprime, în numele statului român comunist, orice deviaţie ideologică faţă de linia oficială a Partidului, oricât de nesemnificativă ar fi putut părea aceasta. Pentru a ilustra cele expuse mai sus, să ne gândim doar la cazurile dizidenţilor care, făcându-se vinovaţi de „crima” de a fi distribuit un număr nesemnificativ de materiale critice la adresa sistemului comunist (fluturaşi, afişe etc), au plătit scump îndrăzneala lor, fie cu ani grei de închisoare, fie cu exilul. În cazul de faţă, unele idei „mai ciudate” promovate de Societatea Gebeleizis au provocat reacţiile de adversitate ale acelor persoane care nu dispuneau de cultura democratică şi de capacităţile intelectuale pentru a le înţelege;
3. Obedienţa faţă de autoritate. Aceasta a fost una dintre trăsăturile de bază ale comunismului, fiind cultivată cu obstinaţie de sistem. În acest context, subordonatul executa ordinele superiorului, fără a mai depune efortul de a le trece prin filtrul propriei raţiuni, sau de a verifica legalitatea acestora. Slugărnicia faţă de superior înlocuia respectul faţă de legalitate. După 1989, cei proaspăt intraţi în sistem, de la care ne-am fi putut aştepta să încerce reformarea acestuia, au sfârşit lamentabil prin a fi ei înşişi reformaţi de monstruoasa maşinărie bolşevică, perpetuând astfel ignobilul sistem de valori comunist. În prezentul dosar, este relevant pentru demonstrarea celor de mai sus obstinaţia cu care procurorii-trepăduşi au instrumentat până în pânzele albe acest caz, răspunzând la ordinele superiorilor, şi totodată încercând disperat să acopere greşelile şi abuzurile comise de aceştia în noaptea din 21-22 decembrie 2004.
4. În ciuda a 17 ani de regim presupus democratic, aceste personaje nu au reuşit să evolueze, să se ridice deasupra osificatelor concepte ideologice comuniste, neînţelegând noţiuni primare precum „libertate de gândire”, „libertate de exprimare” sau „liber-arbitru”. Un stat cu tradiţie democratică precum SUA a adoptat următorul amendament la Constituţie, în ziua de 15 decembrie 1791: „Statului îi este interzis să adopte legi care să limiteze exercitarea libertăţii religioase, a libertăţii de gândire şi de expresie, de presă şi de întrunire”. În eterna şi fascinanta Românie, procurorul Boţoc Ioan, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, a declarat, în anul 2004, la mai bine de 2 secole de la lecţia de democraţie predată de SUA că, pentru el, „libertatea înseamnă filme porno”.
5. O tară specifică imensei majorităţi a celor chemaţi să administreze aplicarea legilor este generalizata lipsă de cultură politică, etică şi morală; aceasta se datorează din nou inversării sistemului de valori la care s-a pretat comunismul, fiind notorie obstinaţia cu care regimul bolşevic a promovat nulităţile şi mediocritatea. Un exemplu frapant în acest caz este cel al procurorului Şofan Dumitru, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, cel care ne-a acuzat, într-un înscris oficial, de manifestări antişovine (documentul este reprodus la pagina ), şi al cărui caz a fost expus pe larg în prezenta carte.
Motivele expuse mai sus creionează, cât se poate de recognoscibil, portretul trepăduşului mioritic, acel om fără demnitate, lipsit de personalitate, care se pune în serviciul altuia, pentru treburi mărunte, adesea înjositoare.
Cazul de la Costeşti – 2004 a fost posibil datorită unui scenariu perfid, care îşi găseşte originea în prejudecăţile şi mentalităţile totalitare, de tip comunisto-fascist, specifice capilor serviciilor secrete româneşti. La acea dată, director al SRI-ului era pesedistul Radu TIMOFTE, la rândul lui trepăduş al tiranului de catifea Adrian NĂSTASE.
Odată acest scenariu plăsmuit în laboratoarele serviciilor secrete, a urmat punerea lui în aplicare de către trepăduşi, care, în profundul dispreţ al legii, al dreptăţii şi al adevărului, s-au conformat orbeşte discretelor, dar categoricelor indicaţii de regie.
În această imensă cacealma, au fost implicaţi trepăduşii Traian Berbeceanu, şeful DIICOT Hunedoara, inspectorii Vladimirescu Darius, procuror DIICOT Pecincu Diana, procuror DIICOT Băcian Ioviţă, prim-procuror Medeanu Tiberiu, procuror Herlea Cristian (Curtea de Apel Alba), procuror ŞOFAN Dumitru, adjunct de prim-procuror Velescu Carmen, judecător MIERTOIU Marin.
Pentru prima dată în România, o carte îşi propune o disecţie necruţătoare a unui sistem atins de metastaza, analizând exhaustiv acte şi documente oficiale, înscrisuri, declaraţiile şi anchetele regizate de trepăduşii sus-numiţi, din toate aceste documente reieşind o crasă incompetenţă, necunoaşterea legilor în vigoare sau, mai rău, dispreţul absolut faţă de acestea, maltratarea fără milă a limbii române, lipsa de logică, sfidarea bunului simţ, aroganţa şi suficienţa semidoctă. Chiar dacă anumite pasaje sunt de un comic nebun (trepăduşii acuzându-ne de manifestări „antişovine” sau de „antisemitism împotriva negrilor”), ideea care se desprinde din paginile prezentei cărţi este, într-un moment de cumpănă pentru sistemul judiciar românesc, de o tragica actualitate !
Iată care sunt, în viziunea noastră, motivele principale care au stat la baza represiunii:
1. Majoritatea oamenilor aflaţi, în momentul de faţă, în funcţii cheie ale statului, sunt purul produs al sistemului comunist. Caracterul lor a fost modelat în strâmbele tipare ideologice bolşevice, iar automatismele mentale dobândite le-au rămas până în ziua de azi, dirijându-le în continuare activitatea;
2. Aceşti oameni au fost obişnuiţi să reprime, în numele statului român comunist, orice deviaţie ideologică faţă de linia oficială a Partidului, oricât de nesemnificativă ar fi putut părea aceasta. Pentru a ilustra cele expuse mai sus, să ne gândim doar la cazurile dizidenţilor care, făcându-se vinovaţi de „crima” de a fi distribuit un număr nesemnificativ de materiale critice la adresa sistemului comunist (fluturaşi, afişe etc), au plătit scump îndrăzneala lor, fie cu ani grei de închisoare, fie cu exilul. În cazul de faţă, unele idei „mai ciudate” promovate de Societatea Gebeleizis au provocat reacţiile de adversitate ale acelor persoane care nu dispuneau de cultura democratică şi de capacităţile intelectuale pentru a le înţelege;
3. Obedienţa faţă de autoritate. Aceasta a fost una dintre trăsăturile de bază ale comunismului, fiind cultivată cu obstinaţie de sistem. În acest context, subordonatul executa ordinele superiorului, fără a mai depune efortul de a le trece prin filtrul propriei raţiuni, sau de a verifica legalitatea acestora. Slugărnicia faţă de superior înlocuia respectul faţă de legalitate. După 1989, cei proaspăt intraţi în sistem, de la care ne-am fi putut aştepta să încerce reformarea acestuia, au sfârşit lamentabil prin a fi ei înşişi reformaţi de monstruoasa maşinărie bolşevică, perpetuând astfel ignobilul sistem de valori comunist. În prezentul dosar, este relevant pentru demonstrarea celor de mai sus obstinaţia cu care procurorii-trepăduşi au instrumentat până în pânzele albe acest caz, răspunzând la ordinele superiorilor, şi totodată încercând disperat să acopere greşelile şi abuzurile comise de aceştia în noaptea din 21-22 decembrie 2004.
4. În ciuda a 17 ani de regim presupus democratic, aceste personaje nu au reuşit să evolueze, să se ridice deasupra osificatelor concepte ideologice comuniste, neînţelegând noţiuni primare precum „libertate de gândire”, „libertate de exprimare” sau „liber-arbitru”. Un stat cu tradiţie democratică precum SUA a adoptat următorul amendament la Constituţie, în ziua de 15 decembrie 1791: „Statului îi este interzis să adopte legi care să limiteze exercitarea libertăţii religioase, a libertăţii de gândire şi de expresie, de presă şi de întrunire”. În eterna şi fascinanta Românie, procurorul Boţoc Ioan, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, a declarat, în anul 2004, la mai bine de 2 secole de la lecţia de democraţie predată de SUA că, pentru el, „libertatea înseamnă filme porno”.
5. O tară specifică imensei majorităţi a celor chemaţi să administreze aplicarea legilor este generalizata lipsă de cultură politică, etică şi morală; aceasta se datorează din nou inversării sistemului de valori la care s-a pretat comunismul, fiind notorie obstinaţia cu care regimul bolşevic a promovat nulităţile şi mediocritatea. Un exemplu frapant în acest caz este cel al procurorului Şofan Dumitru, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, cel care ne-a acuzat, într-un înscris oficial, de manifestări antişovine (documentul este reprodus la pagina ), şi al cărui caz a fost expus pe larg în prezenta carte.
Motivele expuse mai sus creionează, cât se poate de recognoscibil, portretul trepăduşului mioritic, acel om fără demnitate, lipsit de personalitate, care se pune în serviciul altuia, pentru treburi mărunte, adesea înjositoare.
Cazul de la Costeşti – 2004 a fost posibil datorită unui scenariu perfid, care îşi găseşte originea în prejudecăţile şi mentalităţile totalitare, de tip comunisto-fascist, specifice capilor serviciilor secrete româneşti. La acea dată, director al SRI-ului era pesedistul Radu TIMOFTE, la rândul lui trepăduş al tiranului de catifea Adrian NĂSTASE.
Odată acest scenariu plăsmuit în laboratoarele serviciilor secrete, a urmat punerea lui în aplicare de către trepăduşi, care, în profundul dispreţ al legii, al dreptăţii şi al adevărului, s-au conformat orbeşte discretelor, dar categoricelor indicaţii de regie.
În această imensă cacealma, au fost implicaţi trepăduşii Traian Berbeceanu, şeful DIICOT Hunedoara, inspectorii Vladimirescu Darius, procuror DIICOT Pecincu Diana, procuror DIICOT Băcian Ioviţă, prim-procuror Medeanu Tiberiu, procuror Herlea Cristian (Curtea de Apel Alba), procuror ŞOFAN Dumitru, adjunct de prim-procuror Velescu Carmen, judecător MIERTOIU Marin.
Pentru prima dată în România, o carte îşi propune o disecţie necruţătoare a unui sistem atins de metastaza, analizând exhaustiv acte şi documente oficiale, înscrisuri, declaraţiile şi anchetele regizate de trepăduşii sus-numiţi, din toate aceste documente reieşind o crasă incompetenţă, necunoaşterea legilor în vigoare sau, mai rău, dispreţul absolut faţă de acestea, maltratarea fără milă a limbii române, lipsa de logică, sfidarea bunului simţ, aroganţa şi suficienţa semidoctă. Chiar dacă anumite pasaje sunt de un comic nebun (trepăduşii acuzându-ne de manifestări „antişovine” sau de „antisemitism împotriva negrilor”), ideea care se desprinde din paginile prezentei cărţi este, într-un moment de cumpănă pentru sistemul judiciar românesc, de o tragica actualitate !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)